• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

Marți 13.08.2019, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Daciei din municipiul Rădăuți, ajuns la intersecția cu strada Aron Pumnul, un tânăr de 20 de ani din comuna Horodnic de Jos, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus pe drumul prioritar de o localnică de 33 de ani, intrând în coliziune cu acesta, după care s-a răsturnat.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto.

Aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava