Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, cu sprijinul Serviciului Rutier din cadrul  IPJ Suceava  au organizat vineri, 20 octombrie 2017, cea mai aplă acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în zona arondată municipiului Rădăuţi de la începutul acestui an. În cadrul acţiunii, una dintre priorităţi a fost identificarea şoferilor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi pun în pericol siguranţa rutieră.

La acţiune au participat peste 50 de poliţişti cu 20 de autospeciale de poliţie.

Pe parcursul zilei de vineri, Serviciul Rutier Suceava și echipaje ale polițiilor municipale Suceava și Rădăuți și ale orașului Vicovu de Sus au organizat această acţiune în Rădăuți, Cajvana, Milișăuți, Solca și Vicovu de, Sus precum și în comunele arondate acestora. În cadrul acţiunii au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier, şi doar în câteva ore au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.040 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut, pentru diverse abateri la regimul rutier şi pentru consum de alcool, 10 permise de conducere. În urma controalelor în trafic au mai fost retrase şapte certificate de înmatriculare retrase şi au fost ridicate 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Poliţia Suceava a dat exemplul unui şofer de 65 de ani, din Straja, care a fost oprit în jurul orei 4:40 pe un drum judeţean din această comună. Având în vedere că prezenta halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

„De remarcat faptul că în urma derulării acţiunii de amploare nu au fost înregistrate evenimente rutiere în acesată zonă, activităţile urmând a fi continuate pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava