MOPAN Suceava

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Suceava, Bacău, Iași, Mureș, Brașov, București şi Ploiești şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Botoșani, Vaslui, Bistrița Năsăud, Harghita, Covasna, Ilfov şi Vrancea, au efectuat luni, 25 mai 2015, un număr de 70 percheziţii domiciliare pe raza județelor Suceava, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Brașov, Mureș, Prahova, Ilfov și a municipiului București, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigarete.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014, pe raza municipiului Fălticeni și a zonelor limitrofe s-au constituit trei grupuri infracționale organizate, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prin achiziționarea, depozitarea, transportul și vânzarea unor cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României, pentru obținerea de beneficii materiale.

„S-a reţinut că unul dintre grupurile infracționale organizate au desfășurat activități infracționale și cu țigarete de proveniență comunitară (Grecia) care au fost introduse pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu.

În urma documentării activității infracționale a rezultat că liderii grupurilor infracționale organizate coordonau achiziționarea de țigarete de proveniență extracomunitară de la furnizorii de pe raza județului Suceava care își aveau domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Ulterior, membrii grupurilor infracționale organizate identificau cumpărători de pe raza județelor Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Braşov, Mureş, Prahova, şi din municipiul Bucureşti, care sprijineau grupul infracțional organizat, prin asigurarea pieței de desfacere a țigaretelor provenite din contrabandă”, se arată în comunicatul DIICOT. Potrivit procurorilor, transporturile cu țigarete se efectuau între orele 18.00 si 08.00, fiind folosite drumuri puțin circulate, persoanele care asigurau traseul de deplasare efectuând măsuri de contrafilaj pentru a identifica dacă transportul este supravegheat de organele de poliție.
Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigaretele erau transportate cu diferite mijloace de transport, înmatriculate în alte judeţe ale ţării sau în străinătate, având spaţii special amenajate, pentru disimularea ţigaretelor. Beneficiarii ţigaretelor achitau liderii grupului infracţional organizat sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora, fie prin intermediul persoanelor trimise în momentul livrării ţigaretelor, fie folosind sisteme de transfer din cadrul staţiilor PECO, apelându-se pentru trimiterea/ridicarea banilor la diverse persoane pentru a ascunde expeditorul/destinatarul real al acestor sume de bani.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste 3.500.000 euro.

În comunicat se mai arată că la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 44 persoane.

„Suportul de specialitate tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J. Suceava, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, I.P.J. Suceava – S.A.S., I.P.J. Botoșani – S.A.S., I.P.J. Neamț – S.A.S., I.P.J. Bistrița-Năsăud – S.A.S., I.P.J. Iași – S.A.S. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai menţionează în comunicatul de presă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava