Concert pascal
MOPAN Suceava

Un grup de oameni de afaceri şi lideri de sindicat din Israel au vizitat la sfârşitul săptămânii trecute judeţul Suceava pentru a cunoaşte oferta turistică din Bucovina. Şeful Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sucaeva, Dănuţ Burgheaua, Consiliul Judeţean a organizat în perioada 22 – 23 noiembrie 2014 un infotur pentru un grup format din reprezentaţi ai unor asociaţii şi sindicate din domeniul medical, respectiv farmacie, kinetoterapie, policlinică şi radiologie, precum reprezentanţi ai unor tur-operatori de turism din Israel. Timp de două zile, aceştia au vizitat mai multe obiective turistice naturale şi antropice din judeţ, un accent deosebit punându-se pe vizionarea structurilor de primire turistică, a bazelor de agrement şi de tratament balnear şi a pârtiilor de schi din judeţ. Dănuţ Burgheaua a precizat că în prima zi a infoturului, oamenii de afaceri şi liderii sindicali din Israel au vizitat stațiunea Gura Humorului, respectiv Pensiunile Perla Bucovinei, Popasul Domnesc și parcul Ariniș, iar apoi Centrul de ceramică neagră din Marginea şi Complexul Turistic Bucovina din Suceviţa.

În a doua zi a infoturului din judeţul Suceava au fost vizitate Cetatea de Scaun a Sucevei, după care delegaţia s-a deplasat spre staţiunea Vatra Dornei, unde a vizitat bazele de tratament ale hotelurilor Bradul-Călimani şi Dorna, precum şi structurile de cazare şi alimentaţie publică aferente.

„Întreaga delegaţie ne-a asigurat de faptul că vizita a fost una binevenită și că vor promova destinația turistică Bucovina în rândul oamenilor pe care-i reprezintă, dar şi în pachetele turistice prezentate publicului evreu de către tur – operatorii din turism”, a declarat Dănuţ Burgheaua. El a mai spus că membrilor delegaţiei din Israel le-a fost prezentat un film referitor la potenţialul turistic al judeţului, le-au fost împărţite materiale de promovare turistică şi li s-a pus la dispoziţie pachete de servicii turistice propuse de tur – operatorii suceveni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava