MOPAN Suceava

Miercuri, 11 mai 2022, ora 18.00, în cadrul După-amiezelor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul cu program sportiv Suceava şi Colegiul Economic « Dimitrie Cantemir » organizează activitatea Tous unis, tous ensemble (Toți uniți, toți împreună) coordonată de doamnele profesoare Mititiuc Sveica Loredana și Băbașcu Melania.

Ca în fiecare an, elevii celor două licee vor sărbători Ziua Europei/La Journée de l’Europe în cadrul unui parteneriat în limba franceză care se derulează de câțiva ani. Ei vor omagia astfel diversitatea și unitatea care caracterizează această construcție europeană evocând elementele şi manifestările care au marcat istoria Uniunii Europene precum şi principiile care stau la baza solidarității comune europene.

Manifestarea va reuni un număr impresionant de elevi şi activităţi: imnul Uniunii Europene interpretat la pian și trompetă, imnul Franței la flaut, concursuri de desene pe tematică europeană, interviuri, dezbateri, lectură de poezie și cântece în diverse limbi europene (franceza, italiană, poloneză), menuete stilizate în manieră modernă sunt doar câteva din momentele pregătite de organizatori pentru publicul sucevean.

Prin activitatea propusă, doamnele profesoare Mititiuc Sveica Loredana și Băbașcu Melania şi-au propus să promoveze principiile europene, multilingvismul şi multiculturalismul, solidaritatea şi toleranţa faţă de Celălalt prin intermediul artei (poezie, cântec, desen), să încurajeze creativitatea şi exprimarea liberă a elevilor în calitatea lor de viitorii cetăţeni ai Europei.

Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava