Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu ocazia slăvitului Praznic al Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos și a Zilei Internaționale a Tineretului Ortodox, la Parohia „Sfântul Simeon” din Suceava, a avut loc o activitate catehetică, în cadrul Centrului de Tineret Ecclesia al Colegiului Național Mihai Eminescu din Suceava.

Doamna profesoară Narcisa Tiperciuc, în calitate de coordonator a comunității de tineri Ecclesia din liceul pedagogic (așa cum mai este cunoscut printre elevii suceveni), a însoțit un număr de aproximativ 30 de liceeni în drumul spre biserica parohiei „Sfântul Simeon Stâlpnicul” (Biserica Armenească) din Suceava, acolo unde părintele paroh Ionuț Curic i-a întâmpinat și i-a primit, precum altădată Dreptul Simeon și Proorocița Ana L-au întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos în templu.

Activitatea catehetică a debutat cu o introducere pe care a susținut-o dna. prof. Narcisa Tiperciuc, în care a fost evocat evenimentul din anul 1992 din cadrul celei de-a XIV-a Adunări Internaționale a Organizației Syndesmos (lb. greacă – legătura păcii), unde mai multe asociații de studenți teologi din întreaga lume au hotărât ca ziua de 2 februarie să fie proclamată ca fiind Ziua Internațională a Tineretului Ortodox în întreaga creștinătate.

Ulterior, a fost susținută cateheza cu tema Dreptul Simeon și Sfinții Trei Ierarhi – oameni aleși, care L-au întâlnit pe Dumnezeu încă din viața pământească.

Tinerii pedagogi au ascultat cu atenție informațiile catehetice, iar – la finalul prezentării – au intervenit, adăugând impresiile și concluziile lor pe baza celor auzite.

Astfel, tânăra Beatrice-Cristina Dănilă ne-a afirmat: Frumusețea colaborării dintre generațiile mai tinere cu cele care au deja o experiență de viață mai bogată stă în eficiența de a combina puterea și vitalitatea cu înțelepciunea și cunoașterea – un mod sigur de a realiza mai mult bine în lume, spre slava lui Dumnezeu. Personal, în cadrul activității de astăzi am descoperit importanța și simbolistica zilei de 2 februarie. Alături de oameni minunați, cu sufletul cald, am discutat despre cei Trei Ierarhi pe care i-am sărbătorit în data de 30 ianuarie și despre Dreptul Simeon, cel care L-a primit în brațe pe Domnul nostru Iisus Hristos la 40 de zile de la nașterea Sa din Sfânta Fecioară Maria în peștera din Betleem. Această activitate a fost un prilej de a petrece clipe minunate împreună și totodată, de a ne apropia mai mult de Biserică, de rugăciune, de Dumnezeu. La mulți ani, dragi tineri ortodocși!

La final, toți tinerii au primit darul Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, cu ocazia aniversării acestei zile, iar părintele paroh Ionuț Curic a transmis tinerilor un mesaj de felicitare și o invitație, arătând faptul că ușile bisericii Sfântul Simeon Stâlpnicul sunt mereu deschise, mai ales pentru tinerii și elevii din apropierea sfântului locaș de rugăciune.

Seara s-a încheiat cu servirea unui desert, timp în care tinerii și coordonatorii evenimentului au purtat discuții și au trasat noi obiective pentru perioada imediat următoare.

Fie ca Praznicul Întâmpinării Domnului să ne aducă tuturor în suflete și în inimi bucuria și pacea pe care le-au trăit Dreptul Simeon și Proorocița Ana atunci când L-au întâmpinat și L-au ținut în brațe pe Creatorul cerului și al pământului, pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

La mulți ani!

prof. Cristi-Gabriel Hurjui,
consilier eparhial

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava