Concert pascal
MOPAN Suceava

În data de 26 iunie, la nivel mondial este marcata Ziua lnternatională Zilei Internationale Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de droguri.

În acest an, având în vedere organizarea în această perioadă a Zilelor Sucevei, politiștii suceveni, alături de jandarmi , specialiști ai Agenției Naționale Antidrog și voluntari ai Asociației Euroactiv desfașoară activități pentru marcarea acestui eveniment, fiind organizate acțiuni de informare a tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de consumul de substanțe interzise.

În perioada 25-26 iunie 2022, în zona centrală a municipiului Suceava sunt organizate puncte de informare dar se desfășoară și activități interactive.

„Vedetele” activităților sunt, așa cum era de așteptat cei doi câini politiști specializati în activități operative, ciobanescul german „Vifor” și tânărul exemplar rasa malinois „Asha”.

Cele două exemplare canine vor fi prezente și în această seară pe esplanada din centrul municipiului Suceava ca și în seara precedentă , spre deliciul și încantarea celor mici dar și pentru a-i face să cugete o dată în plus pe cei cu idei nu tocmai potrivite….

Politiștii vor fi și astazi prezenți la punctele de informare și vor transmite atât parintilor, cat și tinerilor o serie de recomandări.
Părinții sunt sfătuiți să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenți la semne ale consumului, la modificări de comportament și dispozitie, să acorde o atenție sporită anturajului copilului lor, să găsească activități comune, să comunice eficient pentru a le oferi copiilor lor un sprijin real în a face față tentațiilor la care sunt expuși.

Tinerii sunt rugați să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de droguri, să apeleze la ajutorul părinților, prietenilor apropiați, persoanelor de încredere sau specialiștilor, pentru rezolvarea acesteia.

Totodată , le recomandăm să evite tentațiile nesănătoase și să se implice în activități cât mai diverse, cum ar fi sportul, plimbările în aer liber, fotografiile, muzica, teatrul, filmele. Dacă merg la petreceri, să aiba grijă de propria băutură, să nu bea din sticle desfăcute, să nu lase necunoscuții să le prepare sau să le aducă băutura.

O altă recomandare importantă este sa aibă grijă cu cine se împrietenesc . Se poate întampla chiar să li se impună condiția să fumeze, să consume alcool sau alte droguri ilegale, pentru a intra într-un grup. Este important ca tinerii să învețe, în astfel de situații să spună NU, politicos, dar ferm, pentru a nu își pune în pericol sănătatea.
Atragem atenția ca alcoolul și drogurile dau dependență și nu rezolvă problemele, ci le agravează!

Orice consum de substanțe psihoactive poate agrava vulnerabilitățile sau problemele psihice.

Activități de informare desfășurate de polițiștii suceveni în contextul marcării Zilei Internaționale Împotriva Consumului și Traficului de Droguri. Polițiștii sunt ajutați de câinii "Vifor" și "Asha", 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava