René Guénon, unul dintre cei mai importanţi esoterişti ai începutului secolului XX, născut în 1886 la Blois în Franţa, cu studii remarcabile de matematică şi filosofie, s-a impus, prin opera sa, ca traducător în limbaj modern a ceea ce civilizaţiile tradiţionale recunosc în unanimitate: principiul metafizic, Realitatea supremă manifestată prin înţelepciunea primordială ilustrată în fiecare tradiţie autentică. Practic el a fost cel care a încercat să schimbe mentalitatea Europei occidentale vis-à-vis de noul sistem de valori adus la rang de ideal, atât pe vechiul continent cât şi în lumile pe care le-a creat începând cu secolul XIV – materialismul şi implicaţiile acestuia.
Una dintre lucrările sale importante este “Criza lumii moderne” apărută în 1931, lucrare din care ne-am propus să extragem câteva consideraţii:
– vorbind despre “haosul social” cu care se confruntă Europa, Guénon încearcă să demonstreze că îndepărtarea de o ierarhie socială bine definită în mod natural – castele, sub diversele forme şi denumiri – precizează că «toată dezordinea e provocată de negarea acestor diferenţe, care antrenează la rândul ei negarea oricărei ierarhii sociale; această negare e la început foarte vag conştientizată şi are un caracter mai mult practic decât teoretic -, căci confuzia castelor a precedat suprimarea lor completă ori, altfel spus, întâi s-au produs neînţelegeri asupra naturii indivizilor şi abia apoi s-a ajuns la ignorarea completă a acestui aspect; pe urmă, negarea a fost erijată de către moderni în pseudoprincipiu, sub numele de “egalitate”» şi, ca o concluzie, afirmă că «această consecinţă specială a teoriilor “egalitariste” e unul dintre elementele de dezordine».
– «… marea majoritate a “idolilor” moderni sunt de fapt cuvinte; se produce astăzi un fenomen straniu, cunoscut sub numele de “verbalism”, în care sonoritatea cuvintelor e suficientă pentru a da iluzia gândirii; influenţa exercitată de oratori asupra mulţimilor spune mult în această privinţă şi nu e nevoie de un studiu aprofundat pentru a-ţi da seama că procedeul e comparabil, sub toate aspectele, cu cel al hipnotizatorilor. »
– «Argumentul decisiv împotriva “democraţiei” se poate rezuma în câteva cuvinte: superiorul nu poate emana din inferior, pentru că din “mai puţin” nu poate ieşi “mai mult” – un enunţ de o rigoare matematică absolută pe care nimic nu-l poate infirma.»
– «Dacă “democraţia” e definită ca guvernare a poporului de către el însuşi, este vorba de o adevărată imposibilitate, un lucru care nu poate avea o existenţă de fapt, nici în epoca noastră şi nici în oricare alta; nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de cuvinte: a admite că aceiaşi oameni pot fi în acelaşi timp conducători şi conduşi reprezintă o contradicţie, deoarece, pentru a vorbi în limbaj aristotelic, o fiinţă nu poate fi în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect atât “în act”, cât şi “în potenţialitate”.»
– «… marea abilitate a conducătorilor din lumea modernă este de a face poporul să creadă că se guvernează singur; iar poporul se lasă convins de bună voie şi cu plăcere pentru că se simte flatat şi e, de altfel, incapabil să reflecteze asupra imposibilităţii de fapt a situaţiei. Pentru crearea acestei iluzii s-a inventat “sufragiul universal”, care pretinde să facă o lege din opinia majorităţii; însă lumea nu-şi dă seama că opinia poate fi dirijată şi modificată uşor cu ajutorul unor sugestii potrivite care generează curente în sensuri bine determinate;»
– «… majoritatea, oricare ar fi subiectul asupra căruia trebuie să-şi spună părerea, va fi întotdeauna constituită din incompetenţi, mult mai numeroşi, fireşte, decât oamenii capabili să se pronunţe în perfectă cunoştinţă de cauză.»
– «… influenţa sentimentelor se opune în genere înţelegerii anumitor lucruri chiar în cazul celor care ar avea capacitatea intelectuală necesară pentru a le înţelege cu uşurinţă; impulsurile emotive împiedică reflecţia iar una dintre cele mai vulgare abilităţi politice constă în a trage foloase de pe urma acestei incompatibilităţi. »
– «… ce este, exact, această lege a majorităţii… E, pur şi simplu, legea materiei şi a forţei brutale, legea însăşi prin care o masă antrenată de propria-i greutate striveşte tot ceea ce găseşte în cale; acesta e punctul de joncţiune între concepţia „democratică” şi „materialism” şi ceea ce apropie concepţia în cauză de mentalitatea actuală.»
– «… mai trebuie să insistăm asupra unei alte consecinţe directe a ideii „democratice”, şi anume negarea elitei, înţelese în singura ei accepţie legitimă; nu în zadar „democraţia” se opune „aristocraţiei”, deoarece aceasta din urmă înseamnă exact, cel puţin etimologic, puterea elitei. Elita, prin însăşi definiţia ei, nu poate fi decât puţin numeroasă, iar puterea, autoritatea sa mai precis, derivând doar din superioritatea ei intelectuală, nu are nimic comun cu forţa numerică pe care se sprijină „democraţia”, caracterizată în mod esenţial prin sacrificarea minorităţii în favoarea majorităţii şi, inerent, a calităţii în favoarea cantităţii, deci a elitei în favoarea masei. Rolul director al unei veritabile elite, ca şi existenţa ei, căci elita joacă acest rol de îndată ce începe să existe, sunt aşadar radical incompatibile cu „democraţia”, intim legată de concepţia „egalitaristă”, adică de negarea oricărei ierarhii: în fond, ideea „democratică” proclamă că orice individ este echivalent altuia pentru că, sub aspect numeric, sunt egali – de fapt, acesta este într-adevăr unicul aspect sub care pot fi egali. Adevărata elită este, aşa cum am spus, una intelectuală; de aceea, democraţia se poate instaura numai acolo unde intelectualitatea pură a dispărut, aşa cum se şi întâmplă în lumea modernă.»
– «… distincţia socială cea mai importantă, în actuala stare de lucruri, se bazează pe avere, adică pe o superioritate cu totul exterioară şi de ordin exclusiv cantitativ, singura în fond conciliabilă cu „democraţia”, fiindcă pleacă de la acelaşi punct de vedere.»
– «… de fapt există un singur remediu posibil pentru ieşirea din haosul actual, şi anume restaurarea intelectualităţii şi, drept urmare, reconstituirea unei elite care lipseşte astăzi cu desăvârşire în Occident…»
– «…Faptul că termenul de „materialism” datează de abia din secolul al XVIII-lea e destul de semnificativ; el a fost inventat de către filosoful Berkeley pentru a desemna teoriile care admit existenţa reală a materiei;… Ceva mai târziu, cuvântul a căpătat un sens mai restrâns, cel pe care îl păstrează şi astăzi: el a caracterizat o concepţie potrivit căreia nu există altceva decât materia şi tot ceea ce decurge din ea; trebuie remarcată noutatea unei asemenea concepţii, faptul că ea este în mod esenţial un produs al spiritului modern şi deci corespunde, măcar în parte, tendinţelor proprii acestuia (nu trebuie confundate teoriile „mecaniciste” anterioare secolului XVIII cu materialismul).»
– «… Întreaga ştiinţă „profană” dezvoltată de-a lungul ultimelor secole nu e decât studiul lumii perceptibile, redusă şi închisă exclusiv în perimetrul acesteia, iar metodele sale sunt aplicabile numai în acest domeniu; metodele respective sunt declarate singurele metode „ştiinţifice”, ceea ce însemnă negarea oricăror ştiinţe care nu se referă la lucruri materiale.»
– «… Când o ştiinţă exclusiv materială se prezintă drept singura ştiinţă posibilă, când oamenii s-au obişnuit să admită ca pe un adevăr indiscutabil faptul că nu există cunoaştere valabilă în afara acestei ştiinţe, când toată educaţia primită tinde să le inculce superstiţia acestei ştiinţe, aceasta fiind de fapt „scientismul”, cum ar mai putea oare aceşti oameni să fie altceva decât materialişti, stăpâniţi deci de preocupări orientate exclusiv către latura materială?»
– «… În general, modernii nu admit altă ştiinţă în afară de cea a lucrurilor care se măsoară, se numără şi se cântăresc, adică tot a menirilor materiale, singurele cărora li se poate aplica, fireşte, punctul de vedere cantitativ; pretenţia de a reduce calitatea la cantitate e caracteristică pentru ştiinţa modernă.»
– «…Celor care ne bănuiesc de exagerări le recomandăm să vadă la ce se reduc, de pildă, pretinsele convingeri religioase ale multora: câteva noţiuni învăţate pe dinafară, mecanic, şcolăreşte, noţiuni care nu sunt nicidecum asimilate, la care nici măcar n-au reflectat vreodată, dar pe care le păstrează în minte şi le repetă ori de câte ori se iveşte prilejul, întrucât fac parte dintr-un anume formalism, dintr-o atitudine convenţională, la care e redusă religia. …această „minimizare” explică faptul că aşa-zişii „credincioşi” nu sunt cu nimic mai prejos, în privinţa materialismului practic, decât „necredincioşii”.»
– «… omul modern nu numai că şi-a limitat ambiţiile „intelectuale”, dacă mai poate fi potrivit cuvântul în această situaţie, la invenţia şi construcţia maşinilor, ci a devenit el însuşi o maşină. „Specializarea”, atât de lăudată de unii sociologi sub numele de „diviziune a muncii”, s-a impus nu doar în mediul savanţilor, ci şi în cel al tehnicienilor, şi chiar al muncitorilor, pentru aceştia din urmă orice activitate intelectuală devenind imposibilă; spre deosebire de meşteşugarii de altădată, muncitorii de astăzi sunt doar servitorii maşinilor şi fac aproape corp comun cu ele; ei trebuie să repete fără încetare, mecanic, anumite mişcări determinate, mereu aceleaşi şi în acelaşi fel pentru a evita orice pierdere de timp. Unicul ţel este o producţie tot mai mare; nu calitatea, ci cantitatea contează; revenim astfel, încă o dată, la constatarea pe care am făcut-o şi în celelalte domenii: civilizaţia modernă este într-adevăr o civilizaţie cantitativă, sau, altfel spus, una materială.»
-«… Rolul imens pe care îl joacă astăzi, în existenţa popoarelor ca şi a indivizilor, elementele de ordin economic constituie încă o dovadă că aşa stau lucrurile; industria, comerţul, finanţele par a fi singurele care contează, în acord, de altfel, cu faptul deja semnalat şi anume că singura distincţie socială care persistă e cea bazată pe bogaţia materială. Se pare că puterea financiară domină în orice situaţie politică, iar concurenţa financiară exersează o influenţă preponderentă în relaţiile dintre popoare; e, poate, doar o aparenţă şi e posibil ca aceşti factori să fie nu atât cauze veritabile, cât simple mijloace de acţiune; dar chiar alegerea unor asemenea mijloace indică foarte bine caracterul epocii care le adoptă.»
-«… Fără îndoială că masele au fost întotdeauna dirijate într-un fel ori în altul, şi s-ar putea spune că rolul lor istoric este tocmai acela de a se lăsa dirijate, dat fiind că reprezintă un element pasiv, o „materie” în sens aristotelic; dar astăzi e de ajuns, pentru a le conduce, să dispui de mijloace pur materiale, în sensul cel mai obişnuit al cuvântului, ceea ce arată limpede gradul de decadenţă a epocii noastre; în acelaşi timp maselor li se dă de înţeles că nu sunt nicidecum conduse, că acţiunea lor e spontană şi că se guvernează singure, iar faptul că o cred arată nivelul lor de înţelegere.»
– «… Negarea autorităţii spirituale ţine tot de materialismul practic; chiar aceia care au pretenţia că recunosc autoritatea ei de principiu îi tăgăduiesc în fapt influenţa reală şi puterea de interveni în domeniul social, tot aşa cum separă net religia de preocupările obişnuite ale existenţei lor; fie că e vorba de viaţa publică ori de viaţa particulară, epoca noastră e dominată de aceeaşi stare de spirit.»
– «… Pericolul invenţiilor – chiar al celor fără o destinaţie funestă evidentă pentru umanitate, dar care provoacă dese catastrofe, fără a mai vorbi de tulburări nebănuite în ambianţa terestră – va creşte deci într-o proporţie greu de sesizat şi ne e îngăduit să credem, fără a ne îndepărta prea mult de realitate, că, aşa cum am mai spus, toate acestea vor împinge lumea modernă la autodistrugere.»
– «…Să nu ne lăsăm înşelaţi: dacă marele public acceptă, credul, pretextele „civilizatorii”, pentru unii ele sunt în schimb doar „ipocrizii” moraliste ce maschează dorinţa de cucerire şi interesele economice; ciudată mai e şi epoca aceasta, în care atâţia oameni se lasă convinşi că poţi face fericit un popor aservindu-l, răpindu-i ceea ce are mai preţios – civilizaţia proprie -, silindu-l să adopte obiceiurile şi instituţiile altor rase, impunându-i munci dintre cele mai trudnice pentru a-l face să dobândească lucruri care nu-i sunt de nici un folos!»
– «… cu cât omul are mai multe nevoi, cu atât riscă să resimtă mai multe lipsuri şi să fie, prin urmare, mai nefericit; civilizaţia modernă tinde să sporească la nesfârşit nevoile artificiale şi va crea, după cum spuneam, mai multe dorinţe decât va putea satisface, căci, o dată pornită pe acest drum, îi e greu să se oprească şi n-are de altfel nici un motiv de a se opri vreodată. …Prin urmare, ei se străduie cu orice chip să dobândească tot ceea ce preocupă o satisfacţie materială, singura pe care sunt în stare să o preţuiască: nu-i interesează decât să „câştige bani” pentru a obţine lucrurile cu pricina şi cu cât au mai multe, cu atât ar mai voi să aibă, căci îşi descoperă fără încetare alte nevoi; e unica pasiune care le orientează viaţa. De aici, concurenţa feroce, ridicată de unii „evoluţionişti” la rangul de lege ştiinţifică sub numele de „luptă pentru existenţă”, care are drept consecinţă logică acapararea de către cei mai tari, în accepţie strict materială, a dreptului la viaţă.»
– «… spiritul modern e anticreştin, fiind esenţial antireligios şi e antireligios fiindcă, în general, e antitradiţional;»
– «… Nu ne aflăm probabil prea departe de vremea vestită în cuvântul, deja pomenit, al Evangheliei: „Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.”»