Concert pascal
MOPAN Suceava

Cel de-al treilea album al artistei Adele ar putea fi amânat astfel încât să poată avea încă un copil, în ciuda faptului că nu a mai lansat un LP de peste patru ani, conform contactmusic.com. Interpreta piesei ´Rolling in the Deep´ – care are deja un fiu de 2 ani, Angelo, cu partenerul ei de viață, Simon Konecki – este dornică să aibă încă un copil, lansarea celui de-al treilea ei album devenind incertă.

Un prieten al cântăreței a spus: ˝Adele a zis clar că vrea cel puțin încă un copil și devine din ce în ce mai preocupată de asta. Trece prin faze în care este foarte inspirată pentru cel de-al treilea disc, iar apoi vrea doar să aibă mai mulți copii și să ducă o viață normală.˝

Starul, în vârstă de 27 de ani, a lansat al doilea album de studio, ´21´, în anul 2011, dar a păstrat tăcerea cu privire la următorul disc, despre care au apărut zvonuri că va fi lansat în toamna acestui an, mai scrie sursa citată.

Cu toate acestea, o sursă din apropierea artistei a declarat că familia are prioritate pentru ea, în ciuda faptului că fanii sunt disperați să asculte muzică nouă din partea câștigătoarei a 10 premii Grammy. Sursa a declarat pentru ziarul Daily Star: ˝În timp ce majoritatea oamenilor așteaptă un moment potrivit în viața lor pentru a avea un copil, Adele este foarte clară în opinia ei că, dacă și când va rămâne din nou însărcinată, viața ei profesională va trebui să treacă pe planul secund, după familie.˝

Între timp, au apărut informații că vedeta compune și înregistrează alături de rockerul Phil Collins. Acesta a spus: ˝Mi-a dat compoziții muzicale să le desăvârșesc și, la început, nu am știut dacă am reușit audiția din moment ce nu am mai primit niciun semn din partea ei.˝ Cu toate acestea, o altă sursă a adăugat: ˝În ultimele câteva luni, Phil a lucrat din nou la acele piese. Adele a amânat toate angajamentele profesionale pentru o perioadă, deci nu a avut nimic personal cu Phil. Doar că a amânat totul. ˝

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava