Concert pascal
MOPAN Suceava

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Străiești, și-a pierdut viața după ce mopedul pe care se afla s-a răsturnat pe o stradă din Șcheia. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 6:20, pe str. Centurii din localitatea Șcheia. Poliția Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că în urma unui accident rutier, o persoană a murit iar o alta este rănită. În urma sesizării, o echipă de poliție s-a deplasat la fața locului stabilind faptul că un tânăr de 25 ani, din comuna Stroieşti, a condus mopedul pe str. Centurii, în interiorul localităţii Şcheia, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a acroşat bordura din partea stânga şi s-a răsturnat pe carosabil.
În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager de pe moped, un tânăr de 17 ani, şi vătămarea corporală gravă a conducătorului mopedului. Acesta din urmă nu a putut fi testat cu aparatul etilotest şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, s-a stabilit că cel care conducea mopedul nu posedă permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Adolescent mort după ce mopedul pe care se afla s-a răsturnat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava