Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 600 de sportivi din 40 de ţări vor participa la Campionatele Europene de lupte de la Bucureşti, în perioada 8-14 aprilie, competiţie la care România va alinia 30 de sportivi, câte zece la fiecare stil.
Obiectivul Federaţiei Române de Lupte pentru această competiţie este obţinerea a 3-4 medalii.
Este pentru a doua oară când România găzduieşte Campionatele Europene de lupte pentru seniori, după ediţia din 1979. Acum 40 de ani, luptătorii români cucereau 10 medalii, aur prin Alexandru Constantin (cat. 48 kg), radăuțeanul Ştefan Rusu,  (68 kg), Ion Draica (82 kg), argint prin Nicu Ginga (52 kg), Roman Codreanu (+100 kg), bronz prin Petre Dicu (90 kg) şi Andrei Vasile (100 kg) la greco-romane, unde a ocupat primul loc pe naţiuni, argint prin Aurel Neagu (57 kg) şi bronz prin Aurel Rentea (48 kg) şi Vasile Puşcaşu (100 kg), la lupte libere.

Cel mai titrat luptăro roman, rădăuțeanul Ştefan Rusu îl va întâlni pe polonezul Andrzej Supron, cu care s-a luptat în 1979 pentru aurul european, luni 8 aprilie, de la ora 17:00, la Sala Polivalentă, într-un meci demonstrativ, în deschiderea Europenelor de la Bucureşti. Sportivul sucevean, Ștefan Rusu, a spus despre confruntarea cu Andrzej Supron de la Olimpiada din 1980 că a fost cel mai greu meci al carierei sale.

Fostul mare campion, rădăuțeanul Ştefan Rusu, este Ambasador Onorific al Campionatelor Europene 2019 de la Bucureşti.Un urmaș al său din Bucovina este Adrian Agache, dela CSM Suceava, care va lupta pentru România la categoria 82 de kiligrame.

La Bucureşti vor evolua peste 30 de campioni olimpici, mondiali şi europeni. Una dintre vedetele competiţiei este rusul Abdulraşid Sadulaev, care va evolua la categoria 97 kg, la lupte libere, el fiind campion olimpic la Rio, triplu campion mondial şi dublu campion european. O legendă a luptelor greco-romane este rusul Roman Vlasov, dublu campion olimpic (2012, 2016), dublu campion mondial şi triplu campion european, participant la categoria 77 kg.

Turcul Akgul Taha (cat. 125 kg) are cinci titluri europene la lupte libere, fiind campion olimpic în 2016 la Rio şi dublu campion mondial.

Azerul Şarif Şarifov (cat. 92 kg) a cucerit titlul olimpic în 2012 şi pe cel mondial în 2011.
Italianul de origine cubaneză Frank Chamizo (74 kg) a obţinut bronzul la Europenele de anul trecut, dar palmaresul său cuprinde şi două titluri de campion mondial şi două de campion european.

Echipa României pentru Europenele din Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu”:

Lotul de lupte feminine – antrenor Nikolai Stoianov: Ştefania Claudia Priceputu (categoria 50 kg), Suzanna Şeicariu (categoria 53 kg), Andreea Beatrice Ana (categoria 55 kg), Denisa Fodor (categoria 57 kg), Katerina Zydachevska (categoria 59 kg), Georgiana Filip (categoria 62 kg), Kriszta Incze (categoria 65 kg), Adina Popescu (categoria 68 kg), Alexandra Anghel (categoria 72 kg), Diana Vlăsceanu (categoria 76 kg);

Lotul de lupte libere – Anatolie Guidea: Andrei Dukov (categoria 57 kg), Nikolai Okhlopkov (categoria 61 kg), George Bucur (categoria 65 kg), Evghenii Volcov (categoria 70 kg), Maxim Vasilioglo (categoria 74 kg), Omaraskhab Nazhmudinov (categoria 79 kg), Mihai Palaghia (categoria 86 kg), Adrian Recorean (categoria 92 kg), Michael Manea (categoria 97 kg), Rareş Chintoan (categoria 125 kg);

Lotul de lupte greco-romane – antrenor Anton Arghira: Florin Tiţa (categoria 55 kg), Virgil Munteanu (categoria 60 kg), Mihai Mihuţ (categoria 63 kg), Alexandru Solomon (categoria 67 kg), Ilie Cojocari (categoria 72 kg), George Vlad Mariea (categoria 77 kg), Adrian Agache, CSM Suceava (categoria 82 kg), Ionuţ Caraş (categoria 87 kg), Dorin Constantin Pîrvan (categoria 97 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (categoria 130 kg).

România a organizat Campionatele Mondiale de lupte Under 23, în perioada 12-18 noiembrie, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti, încheiate cu un bilanţ de opt medalii, trei de argint şi cinci de bronz.

La Europenele din 2018, de la Kaspiisk (Rusia), România a încheiat cu un bilanţ de cinci medalii: aur prin Mihai Mihuţ (cat. 63 kg, greco-romane), argint prin Alina Vuc (cat. 50 kg) şi bronz prin Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg, greco-romane), Ivan Guidea (cat. 61 kg, lupte libere) şi Alexandra Nicoleta Anghel (cat. 72 kg).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava