Concert pascal
MOPAN Suceava

Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” din Siret va fi reabilitat printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, a anunţat că a semnat deja contractul pentru finanţarea lucrărilor care vor fi realizate prin acest proiect. Adrian Popoiu a precizat că valoarea contractului este de circa 777.000 de lei. El a precizat că tot pentru acest colegiu, Primăria Siret a depus un proiect european pentru construirea unei clădiri cu ateliere și laboratoare pentru invățământul profesional și tehnic și dotarea acestora.

În acelaşi timp, el a amintit că la începutul acestui an, Primăria Siret a depus un proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program Normal „Luminița” din Siret. „Prin acest proiect solicităm finanțare pentru reabilitarea celor două clădiri în care îşi desfășoară activitatea această grădință, extinderea unui corp de clădire și dotarea cu mobilier, aparatură electronică și echipamente tehnice. Mulțumesc echipei din cadrul Primăriei Siret care a lucrat zi de zi la elaborarea acestor proiecte. Programul a fost lansat pe data de 4 decembrie iar termenul de depunere a inceput să curgă din data de 4 ianuarie”, a precizat primarul din Siret.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava