MOPAN Suceava

Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a anunţat că în acest oraş va fi amenajat primul parc industrial din judeţul Suceava. Adrian Popoiu a spus că pe 4 aprilie a.c. a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cererea pentru acordarea titlului de parc industrial. Parcul ar urma să fie administrat de o societate a Consiliului Local, Industrial Park East European. Adrian Popoiu a explicat că viitorul parc industrial va fi amenajat pe o suprafaţă de 16 hectare de teren situat în apropierea graniţei cu Ucraina. Popoiu a precizat că ideea înfiinţării acestui parc industrial a pornit încă din anul 2008, dezvoltarea unei zone de afaceri urmând să aibă numeroase avantaje pentru oraşul Siret. „Închiderea unităţilor economice din perioada comunistă în care lucrau peste 5.000 de oameni, a făcut ca numărul locurilor de munca în sectorul economic să scadă la doar 1.000. Înca din anul 2008 am constatat ca prioritatea pricipală pentru oraş o reprezintă dezvoltarea mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă. Pentru aceasta am identificat o suprafaţă de teren din imediata apropiere a vămii şi ne-am propus, în strategia de dezvoltare a oraşului, încă de atunci, ca acel teren să fie dedicat agenţilor economici şi dezvoltării economice. Ne gândeam la un parc industrial, dar atunci condiţiile impuse de lege erau imposibil de realizat. Totuşi, am promovat acea zonă, iar în anul 2009 şi 2010 au achiziţionat doua parcele de teren investitori din Italia şi Franţa”, a declarat primarul din Siret.
El a arătat că parcul industrial va fi împărţit în trei sectoare, unul pe care va fi amenajat un parc logistic, unul pentru un antrepozit vamal şi al treilea cu spaţii economice şi industriale pentru agenţii economici. Adrian Popoiu a mai spus că partea administrativă a parcului va fi compusă dintr-un centru de afaceri, un centru multifuncţional şi un sediu administrativ. Primarul din Siret a arătat că intenţia este ca 2021 să fie primul an în care acest parc industrial să funcţioneze la capacitatea maximă. „Unul dintre principalele avantaje pentru investitorii care vor veni în acest parc industrial va fi apropierea de graniţa cu Ucraina. Şi asta pentru că vrem să facem din acest parc într-o limită estică pentru afacerile cu statele care nu sunt în Uniunea Europeană. De precizat că acum un an am discutat cu preşedintele Asociaţiei Parcurilor Industriale din România, Emil Muntean, care spunea că parcurile industriale din Ardeal sunt toate pline şi unii agenţi economici din acele zone ar dori să lucreze şi pe zona estică”, a explicat Adrian Popoiu. El a precizat că parcul industrial oferă agenţilor economici acces la utilităţi, apă potabilă, gaz metan şi electricitate, urmând ca printr-un program PNDL să fie construită şi o reţea de canalizare. Adrian Popoiu a mai declarat că potrivit Legii Parcurilor Industriale, firmele vor beneficia de o serie de facilităţi, cum ar fi scutiri la plata impozitului pe clădiri şi taxa pe terenuri.

Adrian Popoiu anunţă că în oraşul Siret va fi amenajat primul parc industrial din judeţ, 4.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (2 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava