Adrian Popoiu susține că „revoluția fiscală” a guvernului PSD – ALDE va falimenta orașul Siret

Primarul PNL din Siret, Adrian Popoiu, susține că așa-zisa revoluție fiscală a guvernului PSD-ALDE va falimenta orașul. El a scris pe pagina sa de Facebook că în urma diminuării impozitului pe venit de la 16 la 10%, Siretul va pierde aproximativ 1,5 milioane de lei. Primarul Popoiu notează: „Orașul nostru are și în prezent probleme foarte mari din cauza creditelor istorice. În momentul de față avem conturile blocate, deoarece nu am plătit rata și dobânda la creditul „Utilități și mediu”, iar această scădere a veniturilor va agrava și mai mult situația financiară”. El a adăugat că Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului Fiscal încalcă Legea finanțelor publice locale din 29 iunie 2006. Adrian Popoiu menționează că Legea în cauză prevede că administrațiile locale au dreptul la resurse financiare suficiente și trebuie consultate cu privire la procesul de alocare a resurselor financiare către bugetele locale. Primarul mai scrie că a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de diminuare a sumelor încasate de bugetele locale din impozitul pe venit. El s-a alăturat astfel demersului inițiat de primarul PSD din Iași, Mihai Chirica.