Concert pascal
MOPAN Suceava

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va avea noi atribuții și o structură organizatorică adaptate cerințelor și standardelor UE în domeniu.

Guvernul a adoptat o Hotărâre privind organizarea și funcționarea acestei instituții, urmare a reglementărilor introduse prin Legea 229/2015, prin care rolul fostului Departament pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a fost consolidat prin transformarea sa în Agenție.

Principalele elemente de noutate ale actului normativ au în vedere:

Ø Întărirea capacității instituționale și funcționale a ANES în domeniul egalității de șanse și tratament între femei și bărbați și al violenței în familie; Agenția va avea un rol activ și, în îndeplinirea atribuțiilor sale specifice, va putea solicita informații de la: instituțiile publice centrale și locale, societăți la care statul este acționar, organizații patronale și sindicale reprezentative la nivel național. De asemenea, secretarul de stat care conduce Agenția va putea consulta experți/experte în domeniul egalității de șanse, cu recunoaștere la nivel național și internațional.

Ø ANES va putea finanța sau confinanța proiecte specifice și proiecte din cadrul programelor de interes național în domeniul egalității de șanse între bărbați și femei și al prevenirii și combaterii violenței în familie și împotriva femeii;

Ø O altă schimbare vizează posibilitatea ca ANES să beneficieze de donații și sponsorizări în condițiile legii. Prin finanțarea activității ANES se prevede că pot fi utilizate și fonduri externe rambursabile și nerambursabile. Până în prezent, instituția a implementat ”Proiectul START – o viață în calitate de siguranță”, în valoare de 170 milioane lei și se află în derulare două proiecte în valoare totală de 1.096.446 euro. Au fost elaborate și depuse cereri de finanțare din fonduri europene pentru încă trei proiecte în domeniul egalității de șanse.

Ø În ceea ce privește bugetarea activității sale, ANES elaborează și propune proiectul de buget propriu pe care îl înaintează MMFPSPV spre aprobare;

Structura organizatorică vizează cele două domenii de competență, cel al egalității de șanse între femei și bărbați și cel privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Numărul total de posturi este de 50, exclusiv demnitarul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava