MOPAN Suceava

Agenția Națională de Presă AGERPRES a prezentat, la Ambasada României în Regatul Spaniei, documentarul video „Marea Unire – România, la 100 de ani”, iar la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Madrid, expoziția de fotografie România: Evoluție.

Expoziția a fost inaugurată miercuri, 13 iunie, în prezenţa ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a directorului general al AGERPRES, Alexandru Giboi, și a șefului adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene la Madrid, Jochen Müeller.

Ambasadorul român a declarat că fotografiile din cadrul expoziției ne poartă într-o călătorie unică, din punct de vedere istoric, cu personalităţi din România care ne fac mândri de evoluţia statului român.

Alexandru Giboi a precizat că expoziția a călătorit și va călători în mai multe capitale din lume pentru ca românii din diaspora și străinii să se poată bucura de cele mai bune fotografii ale agenției, de evoluția României reflectată de către acestea și de filmul documentar, care, pe lângă realitățile istorice ale României, emoționează prin poveștile de viață relatate.

De asemenea, documentarul AGERPRES, „Marea Unire – România, la 100 de ani”, a fost vizionat, joi, 14 iunie, de către publicul prezent la Ambasada României în Regatul Spaniei.

Expoziţia poate fi vizitată până la 20 iunie 2018, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Madrid.

Despre filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Despre expoziția România: Evoluție

Expoziția de fotografie, numită România: Evoluție, cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, dar și câteva fotografii din arhiva Associated Press. Expoziția cuprinde și cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluția României. Totodată, AGERPRES a realizat și un album cu același nume, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

Parteneri: Ambasada României în Regatul Spaniei, Associated Press; susținut de Centenarul Filmului Românesc, Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, fluxurile de limbă engleză și maghiară, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava