MOPAN Suceava

Prefectura Suceava a anunţat astăzi că agricultorii, apicultorii şi reprezentanţii firmelor sucevene pot să iasă şi să intre în zonele carantinate în anumite condiţii.

Prefectul Alexandru Moldovan a declarat că având în vedere necesitatea clarificării unor aspecte privind prevederile Ordonanței Militare nr. 6/2020, în vederea identificării unor soluții care să vină în sprijinul cetățenilor aflați în zona de carantină,  prin Hotărârea nr. 11/09.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava au fost stabilite unele completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile privind intrarea și respectiv ieșirea din zona de carantină.

 

El a spus că o nouă hotărâre completează art.1 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava numărul 8 din data de 31.03.2020 pentru stabilirea unor derogări și completări suplimentare în contextul Ordonanței Militare nr. 6/2020 privind instituirea măsurii de carantină asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava.

Potrivit noii hotărâri, “În zona de carantină instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6/2020, formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice (materiale, financiare, umane) în zona de carantină, precum și aprovizionării populației, pe baza documentelor justificative care să indice scopul și destinația transportului.”

De asemenea, se modifică art 3 din din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava numărul 8 din data de 31.03.2020 pentru stabilirea unor derogări și completări suplimentare în contextul Ordonanței Militare nr. 6/2020 privind instituirea măsurii de carantină asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava.

Astfel, din zona de carantină instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6/2020, formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă ieșirea, respectiv intrarea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, serviciilor de utilitate publică, alimentare cu apă, energetic, comunicații, transporturilor, gospodăririi apelor, pentru situații excepționale care țin de menținerea serviciilor publice sau operaționale.

De asemenea, din zona de carantină instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6/2020, formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă ieșirea, respectiv intrarea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creșterii animalelor și apiculturii, pe baza documentelor justificative certificate de autoritățile competente, care să confere natura activității. Persoanele în cauză vor purta în mod obligatoriu echipament de protecție – mască și mănuși sub sancțiunea nepermiterii ieșirii din zona de carantină.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava