„Ai păduchi, bade?” Delia, „dezamăgire totală” la un concert, în Ardeal. A fost huiduită minute în șir

Cântăreața Delia Matache a fost huiduită la un concert pe care l-a susținut la Zilele Orașului Năsăud. Spectatorii, veniți în număr mare la concert au fost dezamăgiți de prestația artistei, iar un gest făcut de aceasta a fost taxat imediat de public, potrivit click.ro.
„Având în vedere că vorbim de Delia e dezamăgire totală. Nu poți să mulțumești unui public cu spatele, nu ai cum! Și nu ai cum să suni așa, live, în trei oameni. Solo-urile de chitară cine le-a cântat? Era doar basistul pe scenă! De vocile din spate nu mai zic nimic. Iar tipul de la clape se plictisea maxim, la un moment dat a început să-l mănânce nasul”, a fost un mesaj postat pe Facebook, conform sursei citate.
Un alt utilizator povestește un episod în care Delia ar fi avut un comportament lipsit de respect față de un om în vârstă. „A coborât în mulțime, nimic rău, dar a luat din cap, pălăria unui om în vârstă, apoi a urcat pe scenă chemându-l să i-o restituie. Omul, cu mult bun simț, îi zice s-o păstreze, la care artistul: – da n-ai păduchii, bade?” relatează utilizatorul, pe nume Ștefan.
Un alt spectator, care a participat la concert, a scris că Delia a fost huiduită de mulțimea de oameni adunată la concert.
Sursa foto: Facebook
Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/ai-paduchi-bade-delia-dezamagire-totala-la-2271194.html