MOPAN Suceava

Aimée Iacobescu (69 de ani) a ajuns în centrul atenției după ce a povestit cum moare de foame cu pensia pe care o are. Actrița susține că ultima ei speranță ar fi fost Uniunea Teatrală din România, însă ajutorul a întârziat să apară. Președintele UNITER, Ion Caramitru (73 de ani), o contrazice. El susține, potrivit click.ro, că artista încasează lunar 3.487 de lei și că beneficiază și de pensia de urmaș a mamei sale. Întristată de reacția lui Caramitru, Aimée Iacobescu a demonstrat cu acte că e săracă, scrie ziarul Ring, conform sursei citate.

„Chiar sunt într-o situaţie disperată, nu mint! Nu mi-a fost uşor să renunţ la orice mândrie şi să recunosc realitatea: sunt zile când n-am bani de pâine. Nu înţeleg cum de domnul Ion Caramitru şi-a permis să dezvăluie informaţii confidenţiale privind pensia mea, date care nici măcar nu sunt reale, însă nu spune cine sunt cei 100 de beneficiari ai indemnizaţiei de merit UNITER. Eu şi alţi mari actori care îndeplinim toate criteriile aşteptăm de ani de zile să primim această indemnizaţie, însă ni se tot spune să mai aşteptăm. Cât? Ani! Eu vreau doar să supravieţuiesc, n-am trăit niciodată în lux şi nu-mi doresc aşa ceva”, a declarat Aimée Iacobescu pentru sursa citată.

Citește articolul complet pe: http://www.click.ro/vedete/romanesti/aimee-iacobescu-se-apara-de-ce-moare-de-foame-cu-2040-de-lei-pensie

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava