MOPAN Suceava

În ajunul praznicului împărătesc al Bobotezei – Teofania Domnului, preoții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” au binevestit astăzi, 5 ianuarie 2023, Botezul Domnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, oficiată de către slujitori ai catedralei în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a săvârșit Slujba Aghesmei celei Mari pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.

La final, cei prezenți au fost binecuvântați de Înaltpreasfinția Sa cu Agheasmă Mare.

Apoi soborul preoților slujitori, condus de arhimandritul Serafim Grigoraș, a mers cu Ajunul Bobotezei la Reședința Arhiepiscopală, unde au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. După oficierea unui Polihroniu, ierarhul i-a binecuvântat pe cei care au vestit Dumnezeiasca Arătare a Domnului nostru Iisus Hristos la râul Iordan.

Pentru această zi, Înaltpreasfinția Sa a pregătit un cuvânt de învățătură despre Sfințirea mare a apei, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a adus în atenție Ierurgiile ca lucrări văzute ale Duhului Sfânt, a prezentat cum sunt împărțite ierurgiile în Molitfelnic și a evidențiat cele mai importante aspecte despre Agheasma Mare, subliniind că aceasta este precum o dovadă a părtășiei la Botezul Domnului.

„Sfinţirea cea mare a apei se face, încă din secolul al IV-lea, atât în Ajunul, cât şi în ziua Praznicului Botezului Domnului, când se botezau catehumenii. Sfinţirea aceasta amintea de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos Care, venind la Iordan să Se boteze, a sfinţit apele şi a ridicat firea omenească la înălţime, cum spune una dintre cele trei rugăciuni. În primele secole, slujba sfinţirii celei mari a apei se făcea după o rânduială a patriarhului Proclu al Constantinopolului. Actuala rânduială o datorăm patriarhului Sofronie al Ierusalimului (secolul al VII-lea). (…) Agheasma Mare și anafora se iau, în această ordine, timp de o săptămână de la Bobotează; după aceea, vor primi Agheasma Mare, dacă în prealabil s-au mărturisit, cu binecuvântarea duhovnicului. Agheasma Mare se folosește și la botezul de necesitate al copiilor, în caz de boală, la curățirea vaselor sau a fântânii, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la stropirea holdelor, a viilor și a grădinilor bântuite de lăcuste, la sfințirea crucii, a icoanelor, a vaselor de cult, a troiței, a clopotului, a antimisului, a Sfântului și Marelui Mir și a bisericii.”

Mâine, 6 ianuarie 2023, la Marele Praznic al Botezului Domnului, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții și diaconii slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa va oficia Slujba sfințirii celei mari a apei (Agheasma Mare).

Credincioșii prezenți vor primi Agheasma Mare în cele 12.000 de sticle, îmbuteliate în zilele de 5 și 6 ianuarie 2022 de monahi, monahii și tineri voluntari.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava