Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, propune Consiliului Local alocarea unui ajutor de urgență în sumă de 15.000 de lei pentru un tânăr de 20 de ani care se luptă cu cancerul. Este vorba de Badragan lonuț – Dumitru care a fost diagnosticat în noiembrie 2018 cu limfom Hodgkin clasic cu celularitate mixtă, stadiul III B, afecțiune de natură neoplazică. După mai multe internări și tratamente în România în prezent băiatul este internat la o clinică din Torino. ” Declinul stării de sănătate a copilului precum și lipsa unei alte perspective, determină decizia familiei de a se deplasa în Torino, Italia la clinica AOU Citta della Salute e della Scienza di Torino, Departamentul de Oncologic unde Badragan lonuț – Dumitru este este internat în intervalul 03.02.2020 -09.02.2020 și supus din nou unor serii de investigații de specialitate. Acesta urmează o cură de imunoterapie pe parcursul unui an de zile, iar în februarie 2021 este supus unui transplant de celule stem prelevate de la mama, Badragan Gianina – Cristina. În prezent, acesta se află împreuna cu mama sa în Torino, Italia unde este monitorizat periodic așa cum reiese din scrisoarea medicală din data de 04.06.2021 emisă de catre dr.Irene Dogliotti. Conform acestei scrisori medicale Badragan lonut – Dumitru se află sub monitorizare medicală de specialitate din momentul transplantului, efectuând vizite ambulatorii frecvente și regulate până la împlinirea unui an de la transplant. Copilul este de asemenea obligat să respecte o conduită drastică cu privire la măsurile igienico – sanitare, o alimentație echilibrată, predominant gătită și sterilizată, precum și limitarea contactelor sociale în vederea preântâmpinării unor riscuri de infecții care ar îngreuna evoluția favorabilă a bolii până în prezent. În prezent atât copilul Badragan lonuț – Dumitru cât și mama acestuia locuiesc cu chirie într-un imobil situat în Torino, Italia, în apropierea clinicii de oncologic unde acesta efect uează controalele medicale”, se spune în expunerea de motive.

Ajutor de 15.000 de lei de la Primăria Suceava pentru un tânăr de 20 de ani care se luptă cu cancerul, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava