Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria municipiului Suceava acordă un ajutor de înmormântare de 25.000 de lei familiei care și-a piedut trei membri, soția și doi copii în cumplitul accident petrecut duminică dimineață în județul Bacău, la ieșirea din localitatea Răcăciuni. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Ion Lungu și va fi aprobat în ședința de îndată a Consiliului Local de marți, 27 iulie. Mașina marca Mercedes cu număr de Anglia în care se aflau membrii familiei Huluță a fost lovită violent de un microbuz în care se aflau 15 persoane care a intrat pe contrasens. În urma impactului au murit șapte persoane, patru din microbuz. Dintre membrii familiei Huluță au murit soția de 34 de ani și doi dintre cei trei copii, Darius Mihai de 7  ani și Miruna Georgiana de 3 luni. Soțul, Florin care se afla la volan a suferit leziuni grave externe și interne și se află în stare critică în spitalul din Bacău iar al treilea copil în vârstă de 4 ani, Matei Alexandru, a suferit săni ușoare și se află sedat tot la spitalul din Bacău. ”Având în vedere situația de necesitate cauzată de accidentul care a avut loc, nevoile specialeconstatate sunt de natură financiară, deoarece familia Huluță nu poate suporta costurile suplimentare legate de înmormântarea celor trei membri ai familiei, precum și costurile legate de starea de sănătate a domnului Huluță Florin lezată grav prin producerea accidentului, și a fiului Huluta Matei – Alexandru, internati la Spitalul Judetean Băcau. Cazul este si va rămâne în atentia noastră, a întregii comunități, considerând oportun să sprijinim financiar familia Huluță și propun acordarea unui ajutor de urgență, în cuantum de 25.000 lei pentru suportarea unor cheltuieli care să acopere costurile suplimentare legate de înmormântarea celor trei membri ai familiei, Huluță lonela, Huluță Darius – Mihai, și Huluță Miruna – Georgiana, precum si costurile legate de starea de sănătate a domnului Huluță Florin lezată grav prin producerea accidentului, și a fiului Huluta Matei – Alexandru, internati la Spitalul Judetean Bacău”, a se spune în expunerea de motive a primarului Ion Lungu.

Ajutor de înmormântare de 25.000 de lei de la Primăria Suceava pentru familia care a pierdut trei membri, soția și doi copii, în cumplitul accident din județul Bacău, 7.2 out of 10 based on 15 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.2/10 (15 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava