Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, anunță că Guvernul PSD – ALDE oferă un ajutor de stat consistent pentru investitorii care crează noi locuri de muncă. El a arătat că la doar opt săptămâni de la startul programului de ajutor de stat s-au semnat primele acorduri de finanțare care vor avea impact major în economie și care vor duce la înființarea a peste 2.000 de noi locuri de muncă. Valoarea proiectelor, a spus Iordache, se ridică la 1,3 miliarde de lei, iar sprijinul guvernamental este de aproape 500 de milioane de lei. ”Sunt 9 proiecte în domenii precum industria auto, industria materialelor de construcții, industria aeronautică, sănătate și asistența socială care vor aduce plus valoare economică prin efectul de multiplicare și care au nevoie de forță de muncă cu înaltă calificare. De subliniat este faptul că firmele românești au acces și participă la acest program, urmare a modificărilor condițiilor de eligibilitate, în special reducerea pragului investițiilor de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro”, a precizat senatorul sucevean.

”Investitorii români și străini au în Executivul de la Palatul Victoria un partener real”

În ultima ședința de guvern, cea de vineri, 9 noiembrie, s-a hotărât ca acest prag să coboare și mai mult, la 1 milion de euro, fapt care sprijină puternic accesul la program și implicit dezvoltarea companiile românești. ”Confirmarea că aceasta este abordarea corectă, patriotică, vine și din faptul că 7 dintre cele 9 firme care au semnat aceste prime acorduri de finanțare, au capital românesc. Sesiunea de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare a fost deschisă la 10 septembrie 2018 și are un buget alocat de 614 milioane de lei. Până în prezent au fost depuse 43 de cereri de acord pentru finanțare, pentru proiecte de investiții în valoare de 4,5 miliarde de lei, pentru care se solicită ajutor de stat de 1,7 miliarde de lei”, a arătat parlamentarul social democrat. El a adăugat că investitorii români și străini au în Executivul de la Palatul Victoria un partener real, Executiv care face ceea ce promite.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava