• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, alocarea unui ajutor de stat în sumă de 143,475 milioane de lei în 2015 pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului – SA Petroşani.

Ajutorul de stat este suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri.

Din suma totală de 143,475 milioane de lei, se acordă 93,3 milioane lei pentru  produsul huilă  energetică  livrat de unităţile  intrate în  proces de închidere definitivă, sumă destinată acoperirii pierderilor aferente producției curente. Diferența, respectiv 50,1 milioane lei, este alocată pentru plățile compensatorii (25,85 milioane lei) și pentru lucrări de închidere a minelor (24,3 milioane lei).

Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri  monitorizează nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel încât prețul cărbunelui livrat de unitățile producătoare care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decât prețul cărbunelui de calitate similară provenit din terțe state.

Măsura aprobată de Guvern este în conformitate cu Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive și cu Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/final, prin care Comisia Europeană a autorizat România să acorde din fonduri publice un ajutor de stat de 1.169 milioane lei în vederea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cele trei unități deținute de Compania Națională a Huilei S.A Petroșani, în perioada 2011-2018.

Menționăm faptul că în urma analizei situației tehnico-economice din Compania Națională a Huilei S.A. Petroșani, s-a stabilit că Exploatările miniere Petrila, Paroșeni și Uricani vor fi închise în perioada 2011-2018, fiind întocmite Planul de închidere și documentația de finanțare a costurilor de închidere.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava