Interviu cu candidatul Pro România la președinția Consiliului Județean Suceava, Alexandra Harja Samsonescu.

– De ce aţi ales să reprezentaţi partidul Pro România în alegerile pentru Consiliul Judeţean Suceava?

Pro România este partidul în care mă regăsesc ca om, ca valori umane și viziune. Nu mă văd la un alt partid și de aceea nici nu mi-aș fi găsit locul la un alt partid. De fapt Pro România m-a ales pe mine pentru că promovează tinerii și este ALTFEL DECÂT CEILALȚI, un partid care merge pe nevoile reale și imediate ale omului. Nu cred că vreun altă grupare politică ar fi avut curajul să propună un tânăr pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.

– Liderul naţional Pro România, Victor Ponta, pare să aibă o afinitate specială pentru Suceava?

– Da, domnul Victor Ponta a acordat întotdeauna o atenţie deosebită judeţului nostru. Am fost foarte plăcut impresionată de vizita dumnealui, de faptul că s-a întâlnit cu fiecare coleg candidat de-al nostru în parte, cu cei din zona Sucevei la Cetatea de Scaun, apoi cu la Gura Humorului cu cei din zonă și la Vatra Dornei cu cei din bazinul Dornelor. Practic a alocat o zi pentru județul Suceava, pentru suținerea candidaturilor noastre la diferite funcții, primar și consilier local. Ce alt lider politic a mai făcut acest lucru? Victor Ponta, ca și în trecut, ne-a demonstrat încă o dată că susține această zonă.

– Este prima participare la alegerile locale a Pro România. Credeţi că sucevenii îşi vor învesti încrederea în grupul pe care îl veţi reprezenta pe 27 septembrie?

– Cred foarte mult în echipa mea de consilieri, cred foarte mult în Cătălin Nechifor şi îl apreciez enorm pentru tot ce a făcut pentru comunitate. Munca în echipă este singura care ne va aduce și rezultate pe măsură. Obiectivul nostru este de a reforma modul în care se face administrația județeană. Dorim să arătăm că politica se poate face mai bine pentru cetățean într-o echipă cu competențe diferite, care conţine ingineri, profesori, economiști, tehnicieni și maiștri, oameni provin din toate zonele județului Suceava. Mai mult decât atât, principiul primordial după care ne vom desfășura activitatea politică și administrativă în cadrul consiliului județean este colaborarea cu toate formațiunile care vor fi parte a deliberativului județean, indiferent de orientarea lor politică.

– O  caracteristică  ce a blocat multe iniţiative bune în comunităţi a fost “platitul poliţelor”  între reprezentanţii partidelor care s-au succedat la conducere. Ca preşedinte de Consiliu Judeţean ce atitudine veţi avea faţă de primarii din teritoriu de alta culoare politica?

– Marele meu avantaj este că nu am făcut politică, nu am lucrat nici măcar o zi la stat, nu știu cu ce se mănâncă politica și aș vrea să rămân așa. Îmi doresc doar să arăt că pot fi un bun gospodar al judeţului, unul care foloseşte chibzuit şi echitabil banii din buget. Vin din mediul privat și sunt obișnuită cu program de 15-16 ore, timp de lucru pe care doresc să îl aloc și pentru comunitățile din județul Suceava. Foarte mulți nu au accesat proiecte guvernamentale pentru că nu au știut, ori au considerat că nu au parte de ajutor și atunci li s-a părut foarte dificil să acceseze astfel de fonduri. Schimbarea va trebui să înceapă şi de aici, să înțeleagă că se impune o altfel de colaborare. Nu va mai ține abordarea că merge sau nu merge, ci că trebuie. Aici nu este vorba de culoarea politică a primarului, ci de nevoile, bunăstarea, de un viitor mai bun al întregii comunități. Nu mă deranjează că un primar nu are aceeași culoare politică cu noi, cu Pro România. Primarii trebuie ajutați şi atât, şi împreună să ne facem bine treaba în serviciul fiecărei comunităţi. Mai mult ca niciodată, anul acesta avem nevoie de curaj moral, curaj politic. Haideți să ieșim din casă la vot! Acesta este primul pas! Ieșiți din casă pe 27 septembrie! Fiecare vot contează și trebuie să fim împreună pentru binele județului Suceava!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava