În această zi de 1 octombrie a anului 331 î.Hr., omul care a fost, probabil, cel mai mare general din istorie a distrus Imperiul Persan, în victoria de la Gaugamela, aflată azi în nordul Irakului.

Alexandru cel Mare fusese învățat de către tatăl său, Filip al Macedoniei, și de către tutorele său, Aristotel, să urască perșii, care îi invadau și îi hărțuiau pe greci încă din vremea lui Xerxes, cu un secol și jumătate înainte. Dar Alexandru și-a dezvoltat, de asemenea, propriile idei revoluționare. El credea cu fervoare în superioritatea civilizației grecești și era convins că are misiunea de o răspândi în lumea barbară.

Când Alexandru urcase pe tronul Macedoniei, după asasinarea tatălui său, moștenise un regat, o armată extraordinară și un plan incipient de a invada marele Imperiu Persan care se întindea din Anatolia spre câmpiile Indiei.

În primăvara anului 334 î.Hr., a traversat strâmtoarea Dardanele, cu o armată de aproximativ 50 000 de oameni, dintre care 7 000 de soldați de cavalerie, hotărât să-și cucerească dușmanul. „Așa cum cerul nu poate avea doi sori, nici pământul nu poate avea doi stăpâni”, spunea el cu superioritate.

În trei ani, Alexandru a învins mulți satrapi (guvernatori de provincii) ai împăratului persan Darius al III-lea, iar Darius a încercat să-l cumpere, promițându-i să cedeze teritorii importante și să plătească 10 000 de talanți de aur, în cazul în care Alexandru s-ar fi întors în Grecia.

Când a auzit oferta, generalul cu cel mai înalt rang al lui Alexandru, Parminio, i-a recomandat: „Aș accepta, dacă aș fi Alexandru”, la care Alexandru a răspuns cu aroganță: „Și eu la fel, dacă aș fi Parminio”. Nevoit, în cele din urmă, să lupte, Darius a adunat în apropierea orașului Arbela o armată uriașă, în jur de 200 000 de oameni, care a inclus imbatabilele care de luptă cu lame la roți și cel puțin 15 elefanți. Darius a ales terenul cu atenție.

În apropiere se afla câmpia de la Gaugamela, teren perfect pentru cavalerie și care de luptă. Pentru a-și asigura victoria, Darius a ordonat să se taie copacii și să se niveleze terenul, pentru a da forței sale superioare o șansă mai bună de a-i înconjura pe grecii invadatori.

Când Alexandru a ajuns pe valul de pământ din fața Gaugamelei, generalii săi s-au grăbit să intre în luptă; în timp ce el a poruncit trupelor să se odihnească pentru noapte, dând, în schimb, impresia că atacul era iminent, pentru a-l păcăli astfel pe Darius să-și țină oamenii treji toată noaptea, în așteptarea atacului.

Până în dimineața zilei următoare, perșii erau deja epuizați la intrarea în luptă. Odată ce a început bătălia, cavaleria persană a avansat, lăsând o breșă prin care Alexandru și-a condus călăreții direct către Darius. Când împăratul a fugit, Alexandru și-a îndreptat carul înspre flancul inamicului, atacându-l și începând distrugerea armatei persane.

Există estimări diferite privind victimele luptei, nici una de încredere, dar este sigur că perșii au suferit pierderi grele, probabil 40 000 de morți, în timp ce numai câteva sute de soldați greci de-ai lui Alexandru au murit.După bătălie, Alexandru l-a urmărit pe Darius, dar înainte de a-l   prinde din urmă, împăratul a fost ucis de unul dintre generalii săi. Victoria lui Alexandru la Gaugamela i-a oferit acestuia controlul asupra a ceea ce, în acel moment, era cel mai mare imperiu pe care-l cunoscuse lumea.

Un rezultat poate chiar mai important a fost răspândirea valorilor grecești și a concepției lui Alexandru, unică în epoca sa, conform căreia oamenii buni de pretutindeni, greci sau barbari, ar trebui să se unească pentru a conduce lumea pentru binele omenirii.

Tot la 1 octombrie:

1066: Wilhelm Cuceritorul debarcă la Pevensey, în Sussex.

1684: Moare dramaturgul francez Pierre Corneille.

1936: Francisco Franco ajunge în fruntea statului spaniol.

Geo Alupoae, critic de teatru.