Către sfârșitul serii acestei zile a anului 323 î.Hr.,  în fabulosul oraș Babilon, a murit un erou, la vârsta de numai 32 de ani.

În cei 12 ani și opt luni petrecuți ca rege al Macedoniei, schimbase pentru totdeauna lumea occidentală. Acesta era Alexandru cel Mare. Ca întotdeauna în Antichitate, când murea de tânăr un mare om, circulau povești despre comploturi și crime.

Plutarh ne povestește despre semnele rele care prevestiseră apropierea unei nenorociri. Leul, care era animalul de companie al lui Alexandru, a fost omorât cu lovituri de copite de către un măgar, iar corbii s-au atacat între ei pe zidurile Babilonului, unul căzând mort la picioarele regelui.

După moartea lui Alexandru, a căpătat greutate o poveste care spunea că niște conspiratori i-ar fi dat vin otrăvit. Simțindu-se ca și cum „o săgeată i-ar fi străpuns ficatul”, s-a străduit să verse otrava folosindu-se de o pană vârâtă pe gât, dar pana fusese și ea otrăvită, adăugându-se dozei inițiale de otravă.

Istoricii moderni sunt sceptici, majoritatea dintre ei crezând că, deja slăbit de alcool, marele cuceritor a fost măcinat, în cele din urmă, de malarie.

Alexandru moștenise tronul Macedoniei de la tatăl său, care fusese asasinat, Filip al II-lea, odată cu o moștenire și mai valoroasă, cea mai bună armată din lume. În plus, mintea lui fusese pregătită de unul dintre cei mai mari gânditori ai tuturor timpurilor, Aristotel.

La sfârșitul anului 335 î.Hr. sau la începutul anului 334 î.Hr., Alexandru a pornit în legendarele sale cuceriri – în primul rând, Grecia, apoi Turcia, Levantul, Egiptul, Siria și înapoi prin Irakul și Iranul zilelor noastre, cucerind Imperiul Persan. Și a mers și mai departe, ajungând în Parția, a ocolit Marea Caspică până în Afghanistanul zilelor noastre și trecând peste Hindu Kush a ajuns în Pakistan și India, unde trupele sale au spus, într-un târziu, „destul” și au refuzat să mai înainteze.

Acestea au fost cuceririle marelui Alexandru, omul care a întemeiat cel puțin șapte orașe cu numele Alexandria, inclusiv cel mai cunoscut dintre ele în Egipt, unde a și fost înmormântat.

Cu toate că unicul fiu al lui Alexandru s-a născut după moartea acestuia și, prin urmare, nu a avut nici o șansă reală să moștenească imperiul tatălui său, Alexandru a lăsat în urma sa două dinastii, nu în Grecia, ci în Orientul Mijlociu, și nu din sângele său, ci prin intermediul a doi dintre generalii săi, care îi fuseseră prieteni încă din copilărie.

Primul a fost Seleucus, care avea în jur de 32 de ani la moartea lui Alexandru. După câțiva ani de lupte interne cu alți generali ai lui Alexandru, el a preluat controlul a ceea ce astăzi reprezintă în mare parte Siria și Iranul, întemeind Imperiul Seleucizilor, care a durat 240 de ani.

Celălalt era Ptolemeu, care a devenit rege al Egiptului. Familia sa a domnit timp de 293 de ani, până când descendenta sa, Cleopatra, a strâns un șarpe veninos la piept, în anul 30 î.Hr.

Cu puțin timp înaintea morții, Alexandru le ordonase tuturor grecilor să îl venereze ca pe un zeu, ceea ce chiar credea sincer că era. Fusese bine pregătit pentru acest rol; mama sa îi spusese că Zeus, și nu Filip, era adevăratul său tată, iar când a cucerit Egiptul devenise faraon și astfel, în mod oficial, fiul celei mai înalte zeități egiptene, Amon-ra.

În acest fel, a lansat ideea unui rege-zeu în Europa, concept care a ajuns la înflorirea maximă 300 de ani mai târziu, prin împăratul Augustus, și, în cele din urmă, s-a transformat în dreptul divin al regilor.

Tot la 13 iunie:

1865: Se naște poetul irlandez William Butler Yeats.

1886: Se îneacă regele nebun Ludovic al II-lea al Bavariei.

1900: În China începe revolta boxerilor.

1944: La Londra ajunge prima bombă-rachetă germană (V-1).

Geo Alupoae, critic de teatru.