MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, îi solicită ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru, testarea pentru Covid-19 a populaţiei din zonele critice ale judeţului Suceava. „De la debutul pandemiei de Coronavirus COVID-19 pe teritoriul României ați avut ocazia să constatați personal efectele acesteia asupra județului Suceava – efecte ce se pot extinde. Ați monitorizat alături de echipa trimisă pentru a coordona Spitalul Județean de Urgență Suceava, evoluția numărului celor infectați cu Coronavirus, a numărului cazurilor care au devenit grave, a numărului pacienților vindecați și a celor decedați”, i-a transmis Alexandru Rădulescu ministrului sănătăţii. Deputatul social democrat a declarat că din nefericire, Suceava s-a constituit în principalul focar al acestei pandemii la nivel național şi cu toate eforturile depuse de echipa medicală de la Spitalul Județean și de la D.S.P., Suceava se situează, conform statisticii de la data de 3 mai 2020, tot pe primul loc în țară în ceea ce privește numărul de pacienți confirmați pozitiv și numărul de decese înregistrate, la distanță mare față de capitală și de celelalte județe.

„De asemenea, chiar dacă focarul de infectare identificat la Spitalul Județean a fost stabilizat, au apărut alte două noi focare de contaminare la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii și la Centrul Social Creștin Pentru Vârstnici de la Bogdănești.

Astfel, situația rămâne deosebit de gravă în Suceava și, conform afirmațiilor dumneavoastră, perspectivele de relaxare sunt incerte.

În opinia specialiștilor în domeniu (medici epidemiologi, infecționiști și de sănătate publică, din țară și din străinătate) cel mai important demers pentru limitarea extinderii contaminării este testarea populației din zonele critice”, a declarat Alexandru Rădulescu.

Deputatul PSD de Suceava i-a solicitat ministrului sănătăţii să îi spună dacă nu consideră că este obligatorie testarea tuturor sucevenilor din zonele de focar confirmate deja, municipiul Suceava și comunele limitrofe din zona declarată în carantină: municipiul Rădăuți, comunele Todirești – Costâna, Cornu Luncii,  Bogdănești, Râșca, în care s-au identificat focare de contaminare. Rădulescu mai vrea să afle și când va demara Ministerul Sănătății, instituție coordonată de dumneavoastră, acțiunea de testare a sucevenilor ce locuiesc în localitățile identificate ca focar de răspândire a contaminării cu virusul COVID-19.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava