Concert pascal
MOPAN Suceava

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a reiterat prioritățile curente ale cooperativelor românești în cadrul COGECA, cu ocazia întâlnirii Comitetul de Coordonare Cooperativă din data de 01 iunie 2022.

Membrii Comitetului de Coordonare și-au împărtășit în cadrul discuțiilor problemele cu care se confruntă cooperativele din statele membre, cât și soluții sau posibile rezolvări ale acestor probleme.

Printre prioritățile cooperativelor din România, delegația română a retransmis:

  1. Realizarea obiectivelor PAC fără a diminua competitivitatea producătorilor agricoli și impunerea concurenței neloiale produselor agroalimentare din UE în detrimentul celor din afara UE; Întărirea poziției cooperativelor agricole în PAC sprijinindu-le să realizeze investiţii comune pentru creşterea valorii adăugate a producţiei primare a membrilor;
  2. Aprobarea unei forme a viitorului Regulament al Utilizării Sustenabile a pesticidelor la nivelul Uniunii, Europene (SUR) care nu impune o reducere a consumului de peticide în țările în care consumul este sub media europeană. Acest lucru este valabil și pentru îngrășăminte!
  3. Actualizarea legislației europene privind tehnicile moderne de ameliorare până în primăvara anului 2023;
  4. Măsuri și instrumente pentru asigurarea necesarului de proteine ​​vegetale în UE. România trebuie să acceseze 1,5 miliarde de euro în programul INVEST EU pentru a furniza toată proteina vegetală necesară UE;
  5. Îmbunătățirea habitatelor naturale din Europa pentru determinarea numărului optim de animale sălbatice și asigurarea densității de suprafață corespunzătoare pentru animalele mari carnivore/omnivore (Ursul, Lupul, Mistrețul etc.);
  6. Educația, instruirea și perfecționarea continuă a managerilor de cooperative, membrilor din Consiliul de Administrație și salariaților.

Cele 4 organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, însumează aproximativ 3500 de fermieri care lucrează o suprafață totală de 2,5 mil ha, la care se adaugă 1,5 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează a cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului agroalimentar românesc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava