Concert pascal
MOPAN Suceava

Alicia Keys a ales să apară nemachiată pe afişul de promovare a noului ei single, pentru că s-a săturat să se ascundă în spatele produselor cosmetice, potrivit contactmusic.com.

În timp ce scria pentru cel de-al şaselea album al ei de studio, artista a realizat că mare parte din piesele sale se concentrează asupra nesiguranţelor şi temerilor sale şi, de asemenea, asupra sentimentului permanent de a se ascunde, pentru a fi acceptată ca star.

Alicia a mărturisit, potrivit contactmusic.com, că simţea mereu că nu are cum să părăsească locuinţa fără a se machia, pentru că risca să fie judecată, astfel, a hotărât să scrie ziarului Lenny un eseu despre presiunea de avea un look perfect pe care a simţit-o de-a lungul anilor.

“Înainte de a mă apuca de noul meu album, am făcut o listă lungă cu lucrurile de care eram sătulă. Unul dintre aceste lucruri a fost despre cum femeilor li se induce greşit ideea că trebuie să fim toate foarte slabe, sau sexy, sau perfecte. Totul este atât de frustrant şi imposibil.”, a scris cântăreaţa.

Sentimentul de nesiguranţă s-a instalat atât de adânc în sufletul vedetei, încât a ajuns să creadă că “nu este destul de bună ca lumea să o vadă naturală”. Într-un final, Alicia a găsit eliberarea într-o şedinţă foto, făcută imediat după ce ieşise de la sala de sport. “Am fost şocată. Instant devenisem agitată şi mă simţeam extraordinar de nesigură. Eram complet nemachiată. Eram îmbrăcată cu un tricou vizibil plin de transpiraţie. Dar, jur că nu m-am simţimt niciodată mai puternică, liberă, frumoasă, ca după acea şedinţă foto. Nu vreau să mă mai acopăr. Nici faţa nu vreau să mi-o mai acopăr, nici mintea, sufletul, gândurile, visele, nesiguranţele, sentimetele. Nimic.”, a scris Alicia Keys în încheiere, potrivit ContactMusic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava