MOPAN Suceava

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a efectuat joi, 6 decembrie 2018, o vizită în statul Delaware, ocazie cu care s-a întâlnit cu guvernatorul statului, John Carney, cu cei doi senatori ai acestui stat, Christopher Coons și Tom Carper, cu conducerea companiei Gulftainer care operează Portul Wilmington şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. De asemenea, ambasadorul României a participat, în calitate de invitat special, la Gala World Trade Center Delaware, dedicată inclusiv onorării Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Ambasadorul George Cristian Maior a primit, în cadrul vizitei, premiul “SMART 2018 International Award” din partea SMART Congressional Initiative, organizație bi-partizană, non-profit, a membrilor Congresului SUA din statele Delaware, Maryland, New Jersey și Pennsylvania.

Premiul “SMART 2018 International Award”, i-a fost acordat ambasadorului Maior în semn de “recunoaștere a leadership-ului său în facilitarea colaborării sociale, economice și academice româno-americane pentru îmbunătățirea păcii globale, a economiei globale și a forței de muncă”. Senatorii Christopher Coons și Tom Carper, co-semnatari ai premiului, au aprecia în discursurile ţinute cu această ocazie, nivelul foarte ridicat al relației bilaterale româno-americane și contribuția directă a ambasadorului George Maior la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

Ambasadorul român s-a declarat onorat de premiul primit, și a felicitat, la rândul său, statul Delaware pentru cea de a 231-a aniversare de la ratificarea Constituției SUA, Delaware fiind primul stat care a aderat la Uniune. De asemenea, George Cristian Maior a evocat rolul pe care președintele Woodrow Wilson l-a jucat, în urmă cu o sută de ani, la realizarea Marii Uniri, prin cele „14 Puncte” prezentate în Congresul american.

În cadrul intervenției, George Cristian Maior a adus un elogiu președintelui George H.W. Bush, pentru modul în care a ajutat țările Europei Centrale şi de Est, inclusiv România, să se elibereze de comunism. “Aniversăm anul viitor 30 de ani de la căderea comunismului, inclusiv viziunea și acțiunile președintelui George H.W. Bush contribuind atunci la readucerea României pe drumul libertății și democrației”, a afirmat ambasadorul român.

Ambasadorul Maior a mai arătat că “relațiile dintre România și Statele Unite se află la un nivel excelent, cele două țări împărtășind aceeași viziune strategică și aceleași angajament bazat pe valorile democratice, sprijinul american pentru unificarea noastră națională în 1918 fiind una dintre rădăcinile acestei prietenii de lungă durată.”

George Cristian Maior a menționat în mod special dimensiunea de securitate și apărare a Parteneriatului Strategic româno-american, care rămâne pilonul cel mai puternic al colaborării bilaterale. El a adăugat că dimensiunea economică a parteneriatului se află, de asemenea, într-o dezvoltare și creștere rapidă, inclusiv prezența sa în statul Delaware și întâlnirile avute cu reprezentanți ai mediului de afaceri dovedind acest lucru.

“Economia românească are una dintre cele mai mari rate de creştere din cadrul Uniunii Europene, cu un număr mare de sectoare competitive, precum IT, industria auto sau energia”, a arătat ambasadorul român participanților la gala World Trade Center Delaware, pe care i-a invitat să viziteze România și să investească în țara noastră.

În discuțiile cu guvernatorul John Carney, ambasadorul României a prezentat oportunitățile de investiții în România, în contextul în care țara noastră înregistrează cel mai ridicat nivel de creștere economică din Uniunea Europeană și se pregătește să preia președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, oficialul român l-a invitat pe guvernatorul statului Delaware să viziteze România în cadrul unei misiuni comerciale.

Un alt moment al vizitei l-a reprezentat întâlnirea cu conducerea companiei Gulftainer, operatorul Portului Wilmington. Ambasadorul a primit cu această ocazie o propunere din  partea companiei Gulftainer de colaborare și cooperare între Portul Wilmington și Portul Constanța. George Cristian Maior a prezentat facilitățile Portului Constanța, unul dintre cele mai mari porturi europene, cu o poziție geografică avantajoasă și principal centru de distribuție în regiune. Cu această ocazie, ambasadorul român a efectuat și un tur al Portului Wilmington, în care i-au fost prezentate capacitățile și facilitățile acestuia.

De asemenea, ambasadorul George Maior a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din statul Delaware, cărora le-a prezentat oportunitățile comerciale și de investiții din România precum și stadiul schimburilor comerciale dintre țara noastră și Statele Unite. El a arătat că sectoarele prioritare din România sunt energia, IT – unde calitatea specialiştilor români este unanim recunoscută pe plan internaţional – cercetarea și inovarea, precum și sectorul agricol.

Informații suplimentare

SMART Congressional Initiative este o inițiativă bi-partizană, non-profit, a membrilor Congresului SUA din statele Delaware, Maryland, New Jersey și Pennsylvania. Printre membrii SMART Congressional Initiative se numără 8 senatori și 39 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA, agenții federale, membri ai ramurilor executive și legislative din cele patru state, reprezentanți ai mediului academic.

În statul Delaware sunt înregistrate peste 50% din companiile americane listate public şi 63% dintre companiile incluse în clasamentul Fortune 500.

World Trade Center Delaware este o organizație tip centru de afaceri care cuprinde oameni de afaceri și companii din statul Delaware, care își ajută membrii să își dezvolte afacerile internaționale, le pune la dispoziție programe de formare profesională și prezintă oportunități de afaceri și angajare. World Trade Center Delaware deservește toate tipurile de companii, în sectoare variate cum ar fi agricultura, IT, producția de echipamente medicale și bio-farmaceutice și servicii financiare.

Portul Wilmington, localizat la confluența râurilor Christina și Delaware, este unul dintre cele mai importante porturi nord-americane, fiind poartă principală pentru importuri de produse agricole. Portul Wilmington este un port de mare adâncime, care gestionează anual aproximativ 400 de nave, având un schimb de mărfuri anual de peste 6,8 milioane de tone.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava