Concert pascal
MOPAN Suceava

În comuna Poieni Solca va fi organizată, în data de 11 noiembrie a.c., o amplă acțiune de împădurire, organizată de Asociația Administratorilor de Păduri (AAP) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer. Acțiunea face parte din proiectul „Pădurea de Mâine”, prin care care proprietarii privați și administrațiile locale vor primi sprijin să regenereze suprafețe de pădure degradate din România, în următorii 7 ani. Proiectul Pădurea de Mâine va avea un puternic impact pozitiv asupra comunităților locale, implicându-le activ și contribuind în mod substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele reîmpădurite.
Potrivit organizatorilor, la Poieni Solca, pe suprafața de 4,7 hectare în cauză s-au efectuat diverse lucrări în anii ’90 iar divizarea într-o multitudine de proprietăți nu a permis gospodărirea corectă a pădurii.
La acțiunea de plantare vor participa angajați ai Holzindustrie Schweighofer, studenți ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava – Facultatea de Silvicultură, elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuți, asociații de profil, organizații non-guvernamentale, autorități publice locale, localnici și alți voluntari.
„Aceasta este prima suprafață care va fi reîmpădurită în cadrul proiectului național Pădurea de Mâine. Pe suprafața de 4,7 hectare de la Poieni Solca se vor planta peste 20.000 puieți de brad, molid, frasin, paltin de munte și anin negru. Pe lângă partea silviculturală și de mediu, acțiunea are și un caracter educativ, specialiștii ocolului silvic Solca prezentând participanților felul în care se plantează corect și cum se îngrijește în mod durabil o pădure”, se precizează într-un comunicat al organizatorilor. Acțiunea de plantare de la Poieni Solca va începe la ora 9:00.

Amplă acțiune de împădurire pe un teren de 4,7 hectare din comuna Poieni Solca, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava