MOPAN Suceava

Primăria Fălticeni a început astăzi o amplă campanie de plantare de copaci în mai multe zona ale municipiului, primarul Cătălin Coman precizând că acţiunea se desfăşoară împreună cu cele trei colegii din Fălticeni, şi Şcoala de Subofiţeri Jandarmi. Cătălin Coman a spus că în total vor fi plantaţi peste 6.500 de arbori din speciile molid, salcâm, salcie albă şi paltin.

El a declarat că puieţii au fost puşi gratuit la dispoziţia municipalităţii de către Direcţia Silvică Suceava. Cătălin Coman a explicat că salcâmii sunt plantaţi în special în zonele unde se înregistrează alunecări de teren şi pe străzile de la ieşirea din oraş unde iarna sunt probleme cu traficul rutier din cauza viscolului, în timp ce puieţii de salcie albă şi de paltin vor fi plantaţi în spaţiile publice din jurul blocurilor şi în parcuri.

„Pe lângă înfrumuseţarea oraşului, se vor realiza perdele de protecţie în zone vulnerabile la înzăpezire, pe terenuri din proprietatea publică situate la limita unor sectoare de drum care asigură legătura cu localităţi învecinate cum ar fi Petia, Baia şi Rădăşeni. În fiecare an avem probleme în a deszăpezi aceste sectoare de drum. Rugăm şi proprietarii terenurilor care mărginesc aceste drumuri locale să permită realizarea perdelelor pe proprietăţile lor, întreaga lucrare fiind făcută de angajaţii Primăriei Fălticeni şi partenerii noştri din acest proiect ecologic”, a spus Cătălin Coman.

În cursul zilei de astăzi elevii Colegiului “Nicu Gane” au plantat salcâmi pe strada Pleşeşti Gane, la ieşirea spre Petia, elevii Colegiului “Vasile Lovinescu” au efectuat stabilizări de terenuri prin plantarea de puieţi de salcâm pe malurile pârâului Târgului, în timp ce elevii Colegiului “Mihai Băcescu” au creat o perdea de protecţie pe strada Plutonier Ghiniţă, în apropierea intersecţiei acestei străzi cu DN2E şi cu drumul ce duce spre comuna Baia. De asemenea, elevii Şcolii de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au organizat acţiuni de ecoligizare, după care au plantat peste 1.000 de salcâmi pentru stabilizări de maluri în zona poligonului militar.

Cătălin Coman a mai spus că primăria Fălticeni va pune la dispoziţia asociaţiilor de proprietari pentru înfrumuseţarea spaţiilor verzi 350 de paltini, 300 de sălcii albe şi 300 de molizi.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava