MOPAN Suceava

Amy Adams spune că interpretarea personajului Lois Lane înseamnă îndeplinirea unui vis.
Actriţa în vârstă de 38 de ani a declarat, potrivit contactmusic.com: „M-am identificat mereu cu Lois. Se potriveşte perfect cu personalitatea mea. Când a apărut partea a treia a filmului, mi-am zis: ‘Ei bine, asta este ridicol. Trebuie să o joc pe Lois’. Ştiu că au mai fost persoane care au mai interpretat acest personaj şi ştiu că vor mai fi şi alţii după mine, dar şi eu mi-am pus amprenta asupra acestui rol. „

În ciuda numeroaselor caractere care au fost interpretate pe marele ecran şi a numeroaselor dăţi în care Superman a fost ‘reînviat’, Amy crede că noua ecranizare a poveştii este cea mai realistică, privind din prisma personajului pe care ea îl interpretează, personaj care a evoluat mult de-a lungul timpului.
Amy a adăugat, potrivit sursei citate: „Asta este povestea originală. Urmăreşte ideea de femeie independentă, îndrăzneaţă, toate aceste lucruri, care sunt redate foarte bine. Lois a devenit o jurnalistă mai liberă, mai determinată. Cineva căruia îi place să se descurce pe cont propriu. Presa scrisă s-a schimbat foarte mult. Acum, există mult mai multă presiune.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava