MOPAN Suceava

Controalele ANAF la firmele ce utilizează case de marcat arată că încă sunt foarte mulți comercianți la nivel de țară ce nu le-au schimbat cu noile modele avizate, cu jurnal electronic. Potrivit normelor din legea prevenirii, în prima etapă, operatorii economici care nu au făcut încă schimbarea, primesc un avertisment. În curând însă se vor aplica amenzi între 8.000 și 10.000 lei și se poate dispune chiar sistarea activității economice a firmei până la intrarea în legalitate.

Circa 800.000 de firme trebuie să-și înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic, data limită pentru companiile plătitoare de TVA fiind 1 septembrie, iar pentru cele neplătitoare de TVA, 1 noiembrie.

La finalul lunii august, chiar înainte de expirarea primului termen, s-a constat că au fost instalate în jur de 30.000 de case conforme cu noile prevederi legislative, din cele 100.000 utilizate de către operatorii mari și mijlocii. ANAF a emis în total aproape 32.000 de certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare pentru peste 44.000 de aparate de marcat.

”Dacă în lunile iunie și iulie vânzările au fost similare celor din anii precedenți, începând cu a doua jumatate a lunii august vânzările au crescut de 4-5 ori, odată cu apropierea termenului limită de schimbare a caselor de marcat pentru contribuabilii mari și mijlocii.  Ne așteptăm ca în perioada următoare să crească cererea de case de marcat de cel puțin 10 ori,  întrucât termenul limită pentru contribuabilii mici este de 1 noiembrie. Foarte mulți comercianți lasă pentru ultimile zile decizia de a schimba casele de marcat.” – Florin Băjan, Director general Zeus Service

Toate companiile care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație, cum sunt restaurantele, magazinele alimentare, saloanele de înfrumusețare sau farmaciile sunt obligate să utilizeze case de marcat fiscale cu jurnal electronic. Operatorii economici trebuie să depună la ANAF, până pe data de 20 ale fiecărei luni, rapoartele zilnice cu vânzările din luna anterioară, sub forma unor fișiere informatice, nefiind încă posibilă transmiterea acestora online.

”România, spre deosebire de alte țări, încă nu utilizează conexiunea online pentru transmiterea fișierelor fiscale direct la ANAF. Nu știm de ce, însă dacă motivul este de ordin tehnic, suntem gata să cooperăm prin prisma experienței dobândite în cele 10 țări în care avem case de marcat cu jurnal electronic. Instalarea programului informatic necesar pe serverele administrațiilor financiare nu durează mai mult de 30 de zile. Cei mai mulți producători de case de marcat au deja experiența acestui proces, ca și noi, și nu va dura mult până va fi stabilită conexiunea online.

Compania noastră este unul dintre cei mai mari producători de case de marcat din lume, cu sediul în Bulgaria, unde sistemul de case de marcat cu jurnal electronic a fost deja implementat cu succes. În România, avem deja patru modele de case de marcat de generație nouă,  care sunt avizate conform noilor prevederi legislative. Suntem furnizori de aparate de marcat în peste 52 de țări din întreaga lume, ceea ce ne permite să avem în România un raport optim calitate-preț.” – Lyubomir Gerasimov , Director General Daisy Tech

Măsura înlocuirii vechilor case de marcat cu cele cu jurnal electronic a fost luată în scopul de a reduce evaziunea fiscală și de a asigura un mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii, crescând în același timp nivelul de colectare la nivelul organului fiscal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava