MOPAN Suceava

Numărulcompaniilor înființate în sectorul energieiși al gazelor a crescut cu 51% în primele șapte luni ale anului, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celei de-a doua ediții a raportului KeysFin Macro Update. O creștere, dar mai mică, a înregistrat-o și domeniul transport&depozitare care a avansat cu 1,7% în ceea ce privește numărul de companii înființate în acest sector.

Deși procentual valoarea este mai mare în cazul sectorului energiei și al gazelor, numeric, balanță înclină de partea transportului și depozitării, cu 6.534 companii nou înființate, față decele 70 companii noi în domeniul energiei.

În primele 7 luni ale anului au fost înființate 60.634 companii, cu 31% mai puține față de aceeași perioadă din 2019, însă scăderea s-a temperat de la minus 47%și 29.780 de companii nou-înființate în primele 4 luni din 2020.

„Noua ediție a raportului KeysFin Macro Update, o sinteză a mediului economic și de business local extrem deutilă partenerilor noștri, revine cu noi informații interesante, agregate și interpretate de analiștii noștri. Chiar dacă efectele seismului cauzat de pandemia de Coronavirus încă se simt, cele mai recente date arată că economia începe să își revină, iar antreprenorii și investitorii sunt mereu atenți la ceea ce funcționează și generează venituri și profit, dovadă fiind orientarea rapidă a acestora spre sectorul energiei, pe fondul liberalizării recente a pieței gazelor, precum și spretransport și depozitare, în contextul creșterii comenzilor online. Totodată, ne bucură să vedem că experiența noastră ne permite să intuim atât de prompt tendințele din mediul de business local, având în vedere că unele din cele mai recente analize ale noastre au fost dedicate tocmai acestor sectoare,și vom depune toate eforturile ca și pe viitor să oferim atât informații de business puse în contextul corect, cât și predicții susținute de analize riguroase.”a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Din punct de vedere geografic, cele mai multe companii au fost înființate în București (9.810 companii, cu 7,5% mai puține decât în primele 7 luni din 2019), Cluj (3.116 companii, cu 23% mai puține decât în aceeași perioadă din 2019) și Ilfov (2.878 companii, respectiv cu 5% mai puține înmatriculări decât în primele luni din 2019 și totodată cea mai mică scădere procentuală județeană). De cealaltă parte, Argeș, Dâmbovița și Gorj au înregistrat cele mai ample scăderi procentuale, cuprinse între 45% și 48%.

La polul opus, scăderi de peste 50% a numărului de înființări de firme noi se remarcă în agricultură, cultură&divertisment și industria prelucrătoare (62,6%, 60,7% și respectiv 52,4%).

Temperarea ritmului de creștere a ratei șomajului

Numărul companiilor suspendate a scăzut cu 30% în primele 7 luni din 2020 față de aceeași perioadă din 2019, la 6.177 de companii. De asemenea, numărul companiilor care au intrat în insolvență a scăzut și el cu 15% în perioada ianuarie-iulie 2020, față de aceeași perioadă din 2019, la 3.179 de companii.

Radierile și dizolvările s-au redus cu mai mult de o jumătate, respectiv cu 53% în primele 7 luni din 2020 față de aceeași perioadă din 2019, la 42.802, iar numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a crescut în acest an cu 4%, la 1.398.611 la 31 iulie 2020. Dintre entitățile active 27,7% au fost PFA. Mai mult, analiștii KeysFin atrag atenția asupra depășirii nivelului de un milion de persoane juridice active la sfârșitul lui iulie 2020.

Companiile par hotărâte să reziste provocărilor pandemiei și încearcă să-și păstreze forța de muncă. Numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut în iulie la 484.000, rata șomajului majorându-se cu doar 0,1 puncte procentuale față de iunie, la 5,4% (cel mai ridicat nivel din octombrie 2016). Oricum rata șomajului din România este cu aproape 2 puncte procentuale sub media Uniunii Europene și este aproape de jumătatea celei înregistrate în Statele Unite.

Numărul locurilor de muncă vacante a fost 34,2 mii în trimestrul al II-lea, în scădere cu 7,6 mii față de trimestrul anterior. Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,71%, în scădere cu 0,13 puncte procentuale față de trimestrul precedent. Comparativ cu același trimestru al anului 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,4 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 20,8 mii.

Comerțul și construcțiile, motoarele României

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primul semestru din 2020 ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,3% față de aceeași perioadă din 2019.

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), a crescut în termeni nominali în primele 6 luni din 2020ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 2,2% față de aceeași perioadă din 2019.

Totodată, volumul lucrărilor de construcții (ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate), a crescut, per total, în primele 6 luni cu 21% față de aceeași perioadă din 2019, avans reflectat în lucrările de întreținere și reparații curente (+56,8%), lucrările de reparații capitale cu (+44,7%) și lucrările de construcții noi (+8,9%).

Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, aproximativ 222 mii de companii (30% din total) care și-au raportat rezultatele la 2018 au avut ca principal domeniu de activitate unul dintre codurile CAEN aferente comerțului (cu amănuntul și cu ridicata) și au înregistrat cumulat o cifră de afaceri de 597 de miliarde de lei (39% din total).De asemenea, aproximativ 75 mii de companii (10% din total) care și-au raportat rezultatele la 2018 au avut ca principal domeniu de activitate unul dintre codurile CAEN aferente sectorului de construcții și au înregistrat o cifră de afaceri de 84 miliarde de lei (5% din total).

Finanțarea deficitelor gemene (bugetar și comercial), principalele riscuri macroeconomice pe termen scurt…după impredicitibilitatea aferentă anului electoral

Creditul guvernamental s-a majorat în iulie 2020 cu 1,6% față de iunie 2020, la 133,5 miliarde de lei. În raport cu iulie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 29,5% (26% în termeni reali).

Comparativ cu aceeași perioadă a lui 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 3,6% (0,8% în termeni reali), pe fondul majorării cu 6,1% a componentei în lei (3,2% în termeni reali) și a scăderii cu 1,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 3,3%).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în iulie cu 0,4% față de luna iunie 2020, la nivelul de 383,7 miliarde de lei și au crescut cu 13,6% (10,5% în termeni reali) față de iulie 2019.

În perioada ianuarie-iunie 2020, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 3,5 miliarde de euro, comparativ cu 4,4 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2019.

În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,1 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 376 milioane euro. Potrivit analiștilor KeysFin, perspectiva unei contracții mai ample a activității economice a partenerilor externi față de cea proiectată în cazul României este de așteptat a rezulta într-o ușoară deteriorare pe ansamblul anului curent a deficitului de cont curent, acesta urmând să înregistreze pentru al treilea an consecutiv o valoare de peste 4% din PIB.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava