MOPAN Suceava

Managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Sf.Ioan cel Nou” de la Suceava, Anatolii Buzdugan, a explicat în cadrul unei ședințe operative care a avut loc la Palatul Administrativ că cei nouă bătrâni infectați cu coronavirus de la căminul din Rădăuți au refuzat duminică internarea în spital de aceea s-au reântors la Rădăuți. El a venit cu explicația după ce primarul de Rădăuți, Nistor Tătar, s-a arătat revoltat de faptul că bătrânii au fost trimiși înapoi al Rădăuți fără nici o explicație. ”De asemenea managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Suceava a expus faptul că, cei nouă pacienți aveau forme foarte usoare de boală și erau asimptomatici, iar la întrebarea dacă doresc să rămână internați la Suceava sau se întorc în centru pentru a fi internați luni, 04.05.2020, la Spitalul Municipal Rădăuți, aceștia au optat pentru a doua variantă motivând că este mai aproape de domiciliul lor”, se menționează într-un comunicat al Prefecturii.

Gheorghe Flutur a solicitat o mai bună coordonare între instituțiile implicate pentru a putea fi evitate, pe viitor, astfel de situații

Ținând cont de aceste aspecte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a solicitat o mai bună coordonare între instituțiile implicate pentru a putea fi evitate, pe viitor, astfel de situații. Inspectorul șef al ISU Suceava, Constantin Ghiață, a precizat că, începând de astăzi a dat ordin ca în orice situație în care este solicitat transportul de persoane pozitive COVID 19 acesta să se facă numai după informarea sa prealabilă.

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a ținut să menționeze că, la ședința care va avea loc marți, 5 mai,  vor fi invitați și reprezentanții Spitalului Municipal Rădăuți, ai autorităților publice locale și ai Căminului pentru Persoane Vârstnice din Rădăuți în vederea clarificării aspectelor ce țin de procedura de transfer a pacienților infectați cu COVID 19 la Spitalul Județean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava