Concert pascal
MOPAN Suceava

Candidatul Mişcării Populare pentru Primăria Suceava, Marian Andronache, a spus că unul dintre proiectele pe care le va prezenta alegătorilor în campania electorală va fi transformarea parcului Şipote într-o pădure parc, pentru suceveni. Marian Andronache a spus că personal va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a scoate parcul Şipote din zona intereselor imobiliare. „Autorităţile nu s-au chinuit îndeajuns în cazul acestui parc. Dacă ar exista o implicare mari mare, dacă ar exista o colaborare mai bună între Primărie, preşedintele Consiliului Judeţean, prefect şi parlamentari şi dacă ar exista un consens, parcul Şipote ar fi al Sucevei. Şi nu cerem acest parc pentru interese private şi pentru suceveni, pentru a-l transforma într-o pădure parc”, a spus Marian Andronache. Pe de altă parte, el a subliniat că pentru a putea conduce un oraş întotdeauna trebuie să se înceapă cu „ABC-ul” administraţiei publice locale. Andronache a declarat că o prioritate a sa va fi întocmirea cadastrului imobiliar, precizând că acest document este finalizat în proporţie de 70%. „Acest lucru împiedică oarecum dezvoltarea, pentru că atunci când vrei să realizezi un proiect european sau o investiţie trebuie să ştii foarte bine care este situaţia terenurilor. Şi consider că acest cadastru imobiliar se poate finaliza”, a arătat candidatul Mişcării Populare pentru Primăria Suceava. El a mai spus că un alt document care trebuie realizat este şi cadastru edilitar, prin participarea tuturor firmelor de utilităţi care operează în municipiu Suceava.

Andronache a spus că existenţa unui cadastru edilitar, cu toate utilităţile, ar veni în sprijinul sucevenilor care în momentul de faţă sunt nevoiţi să piardă foarte mult timp şi să cheltuiască sume importante de bani pentru a obţine autorizaţiile de care au nevoie de la diverse firme de utilităţi. „Nu mai vreau să văd cetăţeni cu tone de hârtie în mână, care să piardă zile întregi şi să cheltuiască bani pentru o autorizaţie. Dacă ar exista un cadastru edilitar, oamenii vor putea să vină la primărie şi să obţină avizele de care au nevoi”, a explicat Marian Andronache. Candidatul Mişcării Populare a mai spus că un alt document care trebuie realizat este şi registrul spaţiilor verzi, care în momentul de faţă nu există la Primăria Suceava. Andronache a arătat că „cireaşa de pe tort” pentru a avea „ABC-ului” administraţiei publice locale ar fi finalizarea Planului Urbanistic General, care depinde de toate celelalte documente menţionate anterior.

Marian Andronache a mai declarat că pentru el personal important este confortul cetăţenilor din Suceava, iar pentru aceasta va propune un proiect care va însemna reparaţii şi modernizarea trotuarelor, iluminatului şi a spaţiilor verzi dintre blocuri. „Nu vor mai exista zona negre printre blocuri, şi mă refer la acele porţiuni de pământ rămase după diverse lucrări”, a excplicat Andronache. El a mai spus că în acest proiect a mai inclus şi amenajarea de parcări rezidenţiale şi asfaltarea drumurilor. „Sunt lucruri care de peste 25 de ani arată la fel. Nu sunt de acord cu ideea ca oraşul să arate bine doar la intrările în el, pe bulevardul principal sau în zonele turistice. Oraşul trebuie să arate bine pentru fiecare sucevean încă de când iese din scare de bloc”, a mai spus Andronache. Candidatul Micşării Populare a ţinut să mai precizeze că în toate proiectele pe care le propune pentru Suceava are susţinerea unei echipe tineri din punct de vedere politic, care nu a mai implicaţi în politică înainte de 2015, şi care au performat în ceea ce au făcut.
Prezent ieri alături de Marian Andronache, liderul Organizaţiei Municipale Suceava a Mişcării Populare, Constantin Munteanu, a ţinut să declare că acest partid îşi propune câştigarea funcţiei de primar şi a unei majorităţi în Consiliul Local care să permită luarea deciziilor pentru binele oraşului. Constantin Munteanu a arătat că până în momentu de faţă s-au strâns peste 1.850 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Marian Andronache, iar numărul susţinătorilor Mişcării Poplare este în continuă creştere.

La rândul său, un alt membru din echipa lui Marian Andronache, preşedintele Asociaţiei Culturale „Friedrich Schwarz”, Ovidiu Şvarţ, care a declarat că s-a alăturat proiectului candidatului Mişcării Populare pentru a-l sprijini pentru acesta în dezvoltarea acţiunilor din domeniul cultural.

Andronache vrea scoaterea Parcului Şipote din zona intereselor private, 9.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (3 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava