Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 24 – 26 februarie 2016 polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice Suceava, ai Serviciului Poliție Transporturi și cei din cadrul subunităților teritoriale, inclusiv din mediul rural, în cooperare cu specialiști silvici au organizat și desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori, a furtului, prelucrării, transportului şi comercializării ilegale a materialului lemnos. În total au fost executate 139 de controale privind societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, controale auto sau controale în teren şi în fondurile forestiere. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Suceava, în cadrul acţiunii au fost constatate 15 infracţiuni, din care 10  la regimul silvic și 5 alte infracțiuni. În urma controalelor au fost aplicate 181 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de  39.640 lei, şi s-au fost confiscat 144 de metri cubi de material lemnos,  în valoare totală de 54.500 lei.

Astfel, în cursul zilei de 25 februarie a.c., poliţiştii I.P.J. Suceava s-au sesizat cu privire la faptul că în perioada 22 – 24 februarie 2016, angajaţi unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești au tăiat ilegal mai mulți arbori de pe raza Ocolului Silvic Solca, cu un volum de 49 m .c. şi o valoare de 7.350 lei, materialul lemnos fiind identificat integral la fața locului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, ce va fi soluţionat procedural.
De asemenea, în cursul zilei de vineri, 26 februarie a.c., un echipaj mixt format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a oprit pentru control, pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, o autoutilitară cu semiremorcă ce aparţine unei societăți comerciale din județul Bacău şi care transporta material lemnos. Autoutilitara era condusă de un bărbat de 40 de ani din județul Bacău.

În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat neconcordanțe între materialul lemnos transportat și cel din avizul de însoțire, motiv pentru care, autoutilitara a fost condusă la depozitul Ocolului Silvic Frasin. Acolo, specialiștii silvici au stabilit faptul că mașina transporta 31,56 m.c. de cherestea de altă esență decât cea din acte. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, conform Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 19.000 lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava