Concert pascal
MOPAN Suceava

Sub egida Bibliotecii Bucovinei, la Editura Vinea, București, 2012, a apărut volumul I, Geneze, din studiul intitulat „Monica Lovinescu. Est-etica”, semnat de scriitoarea, criticul, eseista și publicista Angela Furtună.

Prin această cercetare se continuă munca de recuperare a marii opere literare, publicistice, filosofice şi etice a scriitoarei şi disidentei anticomuniste Monica Lovinescu, demarată la Biblioteca Bucovinei de câtre scriitoarea Angela Furturnă acum câţiva ani prin programul anual Zilele Monica Lovinescu şi prin decernarea Premiului Naţional „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca”; biblioteca oferă astfel contemporanilor, pe lângă serviciile clasice, modernizate şi programele culturale, şi un vast capitol de cercetare, cultură şi gândire românească.

În 2008, după ce s-a stins la Paris, Monica Lovinescu a fost adusă în cripta marelui critic E. Lovinescu de la Cimitirul Tâmpeşti-Grădini din Fălticeni, unde repauzează pentru eternitate un întreg filon de civilizaţie românească format din mari scriitori, cărturari şi filosofi: E. Lovinescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vasile Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu, Horia Lovinescu şi alţii.

Cartea se va găsi în curând şi în librării.

 

Despre carte:

Profesorul Dennis Deletant de la Universitatea din Georgetown subliniază că studiul are o „valoare stilistică excepțională” și semnalează „importanța spiritului individual de responsabilitate, o responsabilitate asumată fără nicio concesie de Monica Lovinescu”.

Criticul Gheorghe Grigurcu aduce în discuție actualitatea acestei „admirabile cercetări” în vremuri ce au din nou nevoie de etica memoriei: „Monica Lovinescu: o figură centrală nu doar a literelor ci şi a istoriei noastre contemporane. Marea doamnă a Europei libere ne-a insuflat speranţa în anii grei în care nu o dată înclinam spre deznădejde şi n-a ezitat a da glas dezamăgirii pentru tot ce e atât de parţial, distorsionat în perioada postdecembristă. Aşa încât azi intransigenţa să fără cusur are o acută actualitate. O simţim pe Monica Lovinescu alături în înfruntarea cu neajunsurile grave ale obştii noastre încă departe de-a se fi detaşat complet de mentalitatea şi personajele nopţii totalitare. În numele nostru, al tuturor celor ce-i purtăm Monicăi Lovinescu un simţământ de gratitudine, Angela Furtună îi consacră, iată, o admirabilă cercetare”.

Profesorul Vladimir Tismăneanu, de la Universitatea din Maryland:
„Scriind această atât de necesară, originală şi superb documentată carte, poeta şi eseista Angela Furtună a făcut un lucru extraordinar şi merită recunoştinţa tuturor celor cărora nu le este indiferentă soarta libertăţii în România şi nu doar acolo. Graţie cărţii ei, scrisă cu devoţiune intelectuală şi pasiune morală, Monica Lovinescu, fiica acelei Bucovine care simbolizează tradiţia democratică a Europei Centrale, gânditoarea care a propus tabla de valori a est-eticii, este readusă printre noi, ca prezenţa vie, ca voce a unei umanităţi agresate, ofensate, dar care refuză să capituleze şi să consimtă prin tăcere”.

 
Academician Basarab Nicolescu (Paris şi Cluj), remarcă necesitatea unei pedagogii a memoriei, pentru evitarea derapajelor totalitare cărora li s-a opus, în anii dictaturii, și Monica Lovinescu. Actualitatea ei nu a dispărut, dimpotrivă: „În exil, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca ne încălzeau sufletele, prin speranţa pe care ei o reprezentau, prin forţa redutabilă a vorbelor transmise pe calea undelor, spre o Românie care ni se părea, multora dintre noi, mai inaccesibilă decât o îndepărtată galaxie”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava