După recentele lansări de la LIVRE SALON PARIS din martie a.c., urmate de lansările și prezentările din cadrul Târgului Internațional de Carte LIBREX și al Festivalului Internațional POEZIA LA IAȘI, din 12-19 mai a.c., precum și după lansarea de la Librăria Cartea Românească Internațional, Iași, din 16 mai a.c. (prezentare Lidia Iacob și Emanuela Ilie), scriitoarea ANGELA FURTUNĂ va continua suita de evenimente de promovare a celei mai recente cărți, în edițiile română, ULTIMUL MIRADOR, respectiv franceză, LE DERNIER MIRADOR, Editura Vinea, București, 2018, în cadrul Salonului Internațional de Carte de la București, BOOKFEST (29 mai – 2 iunie, invitat de onoare Marea Britanie), la standul editurii Vinea.

Volumul ULTIMUL MIRADOR conține un Omagiu adus cărții și literaturii române (Despre îmblânzirea cărților), în ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA – 2019, precum și un omagiu de creator adus SEZONULUI ROMÂNIA – FRANȚA,  27 noiembrie 2018 – 14 iulie 2019 (care a avut Deschiderea oficială pe 27 noiembrie 2018, la Paris). Născut dintr-o voință politică comună SEZONUL ROMÂNIA – FRANȚA 2019 coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului Primului Război Mondial.

“Sezonul are ca vocație reînnoirea imaginii și percepției pe care țările noastre le au una față de cealaltă și întărirea legăturilor economice, științifice și culturale, ce ne leagă în mod istoric” (Comisarii Sezonului, Andrei Țărnea și Jean-Jacques Garnier).

ANGELA FURTUNĂ: LAUDĂ CĂRȚII, LAUDĂ CĂRȚII ROMÂNEȘTI – Despre îmblânzirea cărților:

(poemul Despre îmblânzirea cărților,

 fragment din volumul ULTIMUL MIRADOR – LE DERNIER MIRADOR, Ed. Vinea, București, 2018, lansare BOOKFEST 29 mai – 2 iunie):

între mine și obrazul proaspăt întors

e mâna care așterne pulberea pe hârtie

cornițele melcului se apleacă și varsă picături de cerneală

pe acest chip palid un cărbune

un cuvânt un alint

cele mai multe pagini scrise de mâna omului

vorbesc despre istoria sângelui și măcelăriile pentru patimi,

mergi înainte și citește

tot ce te face să poți trăi cu aceste contuzii

morale,

cu roua sub tălpi, pașii tăi sunt hrana

popoarelor umede ce putrezesc și se sting lent –

oprește-te și miroase cu nesaț

pământul din cenușă de om și scrum din îngeri

apoi dă-i să bea literele și tristețea Ecclesiastului –

pentru cei care au trăit mai puțin decât au simțit

nu există odihnă

unii copaci nu pot să vorbească – nici să dea umbră

doar scorburi pentru ciocănitori

muzica eretică a sunetelor și a literelor

se aude în orice nouă pagină de carte

codice biblii pravile enciclopedii papirusuri

roiuri, haite, triburi, hore, simfonii

stau în semn ca-n apa morţilor un peşte de argint,

în toate se-nfiripă un rost

atunci când lumina cuvântului începe să scadă

nopțile cu insomnii îmblânzitoare

ţinându-se de mână umbre fără ecou

perechi de ochi clipind în stupine amuțite

deodată se aud voci ce ridică ființele

din mierea unor graiuri și le trimit printre străini

să predice despre ceea ce au simțit în clipa când

s-au trezit și s-au înălțat:

 acestea sunt cărțile

gardienii de la poarta închisorii

un pieptene rar pentru plânsul ermetic

îmi aduc aminte și azi că era o bătrână

care mi-a încredințat sufletul tuturor poveștilor

încă nescrise

îmi aduc aminte și azi că era un bătrân

 ce se legăna toată ziua citind pagina

lângă care am învățat să ascult ritmul

dopaminei în creier, în timp ce cărțile scrise de mine

se furișau către sufletul unor tineri invizibili –

îi aud mereu cum se apropie, dar știu că nu vor ajunge

niciodată la timp

vecini de cartier, vecini de scripturi

stăm la mesele din fața bisericilor și templelor,

veghem la catedrala mall-ului să nu se golească

lucrând de zor la statui și la costume de despoți

pe care îi ridicăm în ode

ca într-un proțap, deasupra mulțimii flămânde

peste bulevarde și cafenele

 un centru de putere neinaugurată

zeii îşi fac mereu de lucru cu dirijorii de apocalipse

în piața publică

sau cu negustorii de extaz,

dar eu îmi ascundeam cu grijă cărțile

corpurile invizibile

în care bagheta diluează o muzică

pentru tobele de cuvinte

fără ca nimeni să mai afle, în hărmălaie, că

zeii nu erau decât nişte vătafi peste marele gol

la fel, în trecut, boierimea, poeții, preoții și cărturarii

își țineau averea ascunsă bine

în pivnițe și în lăzi –

cărțile erau tăinuite, precum fecioarele în harem,

nimeni să nu le vadă,

nimeni să nu le atingă, nimeni să nu

le fure,

scumpe la vedere și costisitoare la pungă

erau toate aceste tezaure de cărți

lăzile pline cu vivlii din casele prealuminaților,

o, mai ales despătimirea se făcea la lumina lămpii citind

în singurătate sau cu discipolii ciorchine

adunați în jurul înțeleptului luminat

cărțile din acele timpuri erau cărăuși și hamali

luau poverile din inimă

și le aruncau în minte

săpun, secrete de profunzime, răni urâte, infecții

chinuitoare

ziua binecuvântării era mereu ziua cititului

iar într-un târziu, când se considera că eşti

suficient de despătimit, sau, mă rog,

un despătimit în plus, ţi se elibera carnetul de despătimit

pe care scria citeţ numele, prenumele, locul patimii,

clipa când te-a pocnit damblaua

şi datele tehnice ale daunelor,

lista patimilor avute înainte

şi lista patimilor cu care ai rămas

după cura de despătimire

 

imaginează-ţi cum creşte lunula dimineţii

pe pagina aurie de biblie

ținută ca un potir în mâinile de ceară

cerneala de tipar era făcută din sângele

artistului călău – el visase să reteze atât de repede capetele

de sfinți din frescele albastre

încât acestea să nu cadă

doar să se înalțe și mai semețe

peste propria secționare –

dar alături, mâinile lucioase ale femeii

tale ce tocmai ţi-a frământat o pâine

nici prea mare dar nici prea mică

pe  care să o duci cu tine la câmp şi să o frângi

deasupra pământului încă rece,

după care te vei lungi pe armura lui, scormonindu-l îndărătnic,

timp de două sute de zile și două sute de nopți

până ce la sfârşitul verii vei înota gol

într-o mare galbenă de ierburi –

în tot acest timp, dintr-o carte deschisă

cineva mereu va citi pentru tine și va scrie despre

rostul tău de a scoate din pământ miezul de grâu

și a pune la loc în mormânt copaia cu pruncul

și legănarea liniștitoare a măicuței

 

imaginează-ţi că vopseşti casa în culoarea de la începuturi

când pielea de femeie tânără odată prinsă

era jupuită și din ea se făcea fiecare pagină

scrisă de mână dintr-o carte ce semăna cu o hartă

dar tu abia ai descoperit că la lumina pâlpâitoare

a lumânărilor

Cantemir, stăpânul casei

topise multe făclii deasupra cărților filosofești

 

în lada cu vivlii era loc pentru orice patimă

cum ar fi aceea de a sta

cu ochii pierduţi nopţi întregi

pe linia moale a cefei prin care copilul

aprinde în lume o faclă,

m-am gândit adeseori, în astfel de momente,

când el dormea şi eu citeam

unul cu spatele la celălalt

că lumina are nevoie de o

răscruce din care să ţâşnească întărită

mai departe şi din nou am putut să plâng

cu lacrimile mele adevărate, cele care mă ajutau uneori

să ştiu unde mă aflu, unde mă tot duc şi ce mi se va întâmpla

atunci când mă voi ridica din genunchi

trăgând după mine în sus şi acel semn de carte

după un incendiu nimicitor, lăsând în urmă,

în golf, lăzi de biblii și de portocale, cutii cu manuscrise

trupuri umane și capete de sfinți, cetăți uitate și forturi

carbonizate laolaltă cenușă de om și scrum de îngeri

hai mai bine să

nu ne uităm la trecut ca la un prizonier de război

aflat în aşteptarea  nopţii

pentru a fura de pe crengile înalte

fructele cele mai rumene,

nişte simple supoziţii

despre acele timpuri ale despătimirii, când între noi şi iluzia

noastră de sine se acumulase ultima pernă psihică, încât tot

ce ne rămânea era să refacem iar şi iar toate calculele despre zero şi

despre tot

noi avem o idee fixă, cuvintele rostite

sunt nişte păsări migratoare

ce singure cunosc liniile slabe ale spaţiului

cum așternutul de litere pe foaia albă

şi atunci se nasc acele cuvinte

ce nu se aud decât în mintea noastră, spintecând-o în două lumi

ce nu se pot atinge, una în prelungirea celeilalte înflorind ca un galop,

iar mai târziu, neatenţi fiind, ofrandele rostirii

se întorc la noi ca albinele

ce ne umplu auzul cu foşnetul unei bucurii

salvatoare

era ca și când un cavaler își epuiza calul

dar continua să meargă înainte prin lume

 povestind cu voce tare tot ce îi șoptea biblia lui

nu-i nimeni mai singur decât

o carte citită prea devreme

în care cuvintele de deşteptat ritmul

unei ființe nu sunt încă deslușite

pe strada din orașul de acum cinci sute de ani,

în lada de biblii a bunicilor, cărțile valuri

când în toate pluteşte o stare de iniţiere,

şi când nimicul se lăbărţează

ca o inflorescenţă de umbre stăvilind lumina –

cărțile – cele mai scumpe odoare

cărțile – cele mai bune trofee de luptă

cărțile – cele mai dorite semne de proprietate

înscrise cu mâna sau prin ex-librisuri gravate –

cărțile apăreau la lumină abia după moartea stăpânului

când i se evaluau averea și destinul –

atunci când am plecat la cer, am lăsat lada cu biblii

prin testament celui ce ne va ierta,

atunci ni se punea în vedere că am trecut

examenul de despătimire cu brio, pentru că am avut

răbdare cu noi şi cu cititul cărților

am stat la coadă la viaţă, laolaltă cu tot poporul,

de la cinci dimineaţa până la sfârşit,

când se dădeau pâine, lapte, butelii și cărți

și când bibliotecile erau sigilate

iar cuvintele goale erau spălate

de cifru ca un verset cuantic

şi abia atunci, la trezire, robia noastră

se preschimba în pulbere ce cauterizează rănile deschise

cu foșnetul cărții citite înainte de plecare