Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a anunțat că liberalii vor ca autostrada Ungheni – Iași Târgul Mureș să devină obiectiv de interes național. Angelica Fădor a precizat că Biroul Executiv al PNL a decis, la propunerea parlamentarilor liberali din Moldova și a președintelui Ludovic Orban, cu susținerea unanimă a tuturor colegilor parlamentari demararea mai multor acțiuni legate de autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș. „Partidul Naţional Liberal va înainta o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor privind situația autostrăzii Moldovei, care va fi semnată de către toți parlamentarii PNL. Partidul Național Liberal va declanșa o petiție publică, adresată Guvernului, în care va solicita prioritizarea realizării tronsonului Ungheni-Tîrgu Mureș și prelungirea tronsonului de la Tîrgu Mureș la Borș, precum și stabilirea unui calendar pe diferite etape și finanțarea din fonduri europene a autostrăzii Moldovei”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

Angelica Fădor a spus că filialele PNL din Moldova vor demara campania de strângere de semnături, alături de ONG-uri, pentru susținerea acestei petiții. Deputatul PNL de Suceava a mai spus că o altă acțiune vizează depunerea unui proiect de hotărâre a Parlamentului României privind adoptarea unei declarații comune a plenului reunit privind susținerea construirii de urgență a autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș ca obiectiv de interes național.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava