Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a salutat decizia președintelui României de a promulga legea privind construcția Autostrăzii Nordului, Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Baia Mare. Angelica Fădor a declarat că până în momentul de față, Estul României a fost ținut în subdezvoltare de toate guvernele PSD care s-au succedat la putere de la Revoluție. „Această realitate ne este arătată mereu de raportările Uniunii Europene care poziționează partea de est a țării noastre printre cele mai slab dezvoltate regiuni din cadrul UE, realitate care,însă, se va schimba prin eforturile Guvernului PNL”, a spus Fădor. Ea a adăugat că în ultimul an, odată cu venirea PNL la guvernare, administrația liberală din județul Suceava a reușit să deblocheze proiecte importante pentru Bucovina, pentru Suceava. Deputatul PNL de Suceava, a subliniat faptul că cel mai recent proiect, unul capital pentru dezvoltarea economică a zonei, va intra în curând în faza de implementare, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea și în același timp au fost desemnați și câștigătorii pentru realizarea documentației tehnice pentru cele trei loturi de autostradă care vor lega Baia Mare de Suceava. Angelica Fădor a făcut referire la Autostrada Nordului care va conecta Nord-Vestul țării cu Nord-Estul și care va facilita mobilitatea mărfurilor și a persoanelor.

În același timp, deputatul liberali sucevean a arătat că în pregătirea demarării acestui proiect esențial pentru creșterea nivelului de trai al bucovinenilor și pentru dezvoltarea economică a zonei, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat deja că instituția pe care o conduce va coordona construcția centurilor ocolitoare ale orașului Gura Humorului și municipiilor Câmpulung Moldovenesc și Vatra-Dornei.

„În calitate de co-inițiator al legii privind construcția Autostrăzii Nordului, salut decizia președintelui Iohannis de a promulga actul normativ. Autostrada Nordului și Autostrada Moldovei vor fi stâlpii relansării economice a Bucovinei și întregii Moldove”, a spus Angelica Fădor.

Angelica Fădor: Autostrada Nordului și Autostrada Moldovei vor fi stâlpii relansării economice a Bucovinei și întregii Moldove, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava