MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a declarat că având un Guvern liberal, România a trecut cu bine în 2020 prin criza economică generată de pandemia de COVID. Mai mult, Angelica Fădor a evidențiat faptul că în momentul de față, odată ce criza sanitară începe să fie stăpânită prin campania de vaccinare de succes, România are deja create condițiile unei puternice relansări economice. „În 2020, Guvernul nu a închis economia, a investit masiv în infrastructură, a sprijinit întreprinzătorii și a susținut financiar păstrarea locurilor de muncă. Politica pro-business, cu păstrarea unui nivel scăzut de taxare și eliminarea suprataxelor PSD, și-a arătat roadele prin limitarea contracției economice, scăderea inflației, creșterea veniturilor la buget începând cu luna august 2020 cu taxe mai mici și mai puține, și crearea contextului relansării economice în V în 2021, odată ce criza sanitară începe să fie stăpânită”, a spus Fădor. Ea a arătat că justețea măsurilor luate de guvernarea liberală, începând cu luna noiembrie 2019 și până acum, poate fi demonstrată prin cifre concrete. Astfel, deputatul liberal a precizat că rata inflației a continuat să scadă în ultimele două luni ale anului 2020, în decembrie coborând la 2,06%. „De asemenea, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,3% în noiembrie 2020 față de noiembrie 2019, iar în ianuarie 2021, BNR a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 1.5% la 1.25%”, a explicat Angelica Fădor. Ea a adăugat că și indicele ROBOR la trei luni a scăzut după anunțul BNR, de la 1,78, la 1,59. „De altfel, imediat ce a preluat guvernarea, indicele ROBOR la 3 luni ajunsese la 3,03% în decembrie 2019, la sfârșitul lui 2020 era de 2,03%, iar astăzi este 1,59%”, a mai precizat deputatul liberal. Angelica Fădor a mai declarat și că în noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de noiembrie 2019 cu 14,6%, iar faţă de luna noiembrie 2019, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în noiembrie 2020 cu 3,9%.

Nu în ultimul rând Fădor a mai spus că în luna noiembrie 2020, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut faţă de octombrie 2020 cu 2,3%. De asemenea, ea a precizat că în noiembrie 2020 față de noiembrie 2019, cifra de afaceri din serviciile de piaţă a crescut cu 9,2%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava