MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a susținut o declarație politică în care a acuzat actuala guvernare PSD de incompetență în ceea ce privește proiectele pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județul Suceava. „Guvernarea PSD-ALDE dovedește în fiecare zi prin tot ceea ce face că reprezintă un dezastru pentru viața românilor și că este o frână pentru dezvoltarea țării. Aflăm în fiecare zi că mărețele proiecte prevăzute în Programul de Guvernare nu pot fi puse în aplicare ba din cauza statului paralel, ba din cauza opoziției, ba din cauza președintelui Klaus Iohannis, mai puțin din cauza incompetenței crase a  guvernanților care au fost aleși pe sprânceană de Liviu Dragnea”, a spus Angelica Fădor. Deputatul liberal consideră că o transpunere în practică a incompetenței guvernării PSD este proiectul de modernizare a DN 18, început încă din 2012 și care nici până acum, în 2019, nu s-a finalizat, deși trebuia încheiat în doi ani.
Angelica Fădor a precizat că proiectul de modernizare a DN 18 Iacobeni-Moisei, cu o lungime de circa 80 de kilometri, foarte necesar zonei Bucovinei și Maramureșului, este o lucrare începută de când PSD a preluat guvernarea în 2012. „Finanțarea era asigurată prin Banca Europeană de Investiții printr-un program amplu și important realizat de ministrul Anca Boagiu și trebuia să fie finalizat în august 2013. În 2014 contractul cu firma care executa lucrările a fost reziliat pentru că cei care trebuiau să urmărească derularea proiectului nu s-au interesat de ce nu se lucrează. Abia în 2016 a fost semnat un nou contract, având ca termen de finalizare 2017”, a explicat Fădor.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că singurul lucru pe care l-au realizat Guvernele PSD care s-au perindat de atunci a fost prelungirea termenelor de finalizare pentru modernizarea acestui drum.
„La începutul săptămânii am aflat cu surprindere de la CNAIR că se estimează că investiția va fi finalizată în noiembrie 2019.  Aceasta înseamnă mai mult de un an de întârziere față de promisiunile făcute în 2018, atunci când termenul de finalizare se prelungise deja cu încă un an. Anul trecut, deși am atras atenția că investiția este subfinanțată, premierul Viorica Dăncilă a declarat cu nonșalantă că se asigură întreaga finanțare necesară și că nu vor exista probleme. Din păcate, așa cum se intâmplă de obicei, realitatea din teren o contrazice pe doamna Dăncilă. Mă întreb cum poate un ministru al Transporturilor să spună că lucrările la acest drum sunt în grafic, așa cum a declarat Răzvan Cuc în urmă cu trei săptămâni la Suceava, dacă termenul de finalizare a fost amânat cu încă un an? Sper ca acesta să nu dea vina, din nou, pe statul paralel, în loc să recunoască faptul că ministerul pe care îl conduce nu este în stare să asigure plățile pentru lucrările executate, mai ales că, din raportările CNAIR, se vede clar că nu au fost nici acum plătite integral lucrările executate în 2018. Cu minciună și incompetență Guvernul PSD-ALDE nu va putea să mai guverneze, iar românii vor transmite, la vot, un semnal clar față de această guvernare nefericită, care acționează doar în interesul liderilor de partid și împotriva românilor”, a încheiat Angelica Fădor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava