MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a susținut o declarație politică în care a arătată că pentru Guvernul României autostrada Iași – Târgu Mureș nu constituie o prioritate. Asta în condițiile în care, a declarat Angelica Fădor, este evident pentru toată lumea, inclusiv pentru Comisia Europeană, după spusele comisarului european Corina Crețu, faptul că această autostradă trebuie să reprezinte o prioritate.
„Guvernul condamnă astfel Moldova la subdezvoltare, neînțelegând faptul că această autostradă ar conecta atât Moldova, cât și Republica Moldova de Europa Centrală și de Est, dându-le o șansă reală de dezvoltare. De altfel, săptămâna aceasta, în conferința de presă, însuși comisarul european Corina Crețu a anunțat că există bani europeni pentru infrastructură, însă lipsesc proiectele mature, care ar fi trebuit depuse de Guvernul PSD-ALDE, dovadă clară a imaturității și lipsei de responsabilitate a acestui guvern”, a spus deputatul liberal. Angelica Fădor a spus că în timp ce pentru perioada 2014-2020 Comisia Europeană face eforturi uriașe pentru a evita dezangajarea fondurilor europene, Guvernul preferă să cheltuiască bani din bugetul propriu, bani împrumutați, pe care noi și copiii noștri vom fi nevoiți să îi plătim.
„Mă întreb de ce Guvernul PSD-ALDE preferă un parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi, într-un viitor nedefinit, în condițiile în care există, acum ,bani europeni pentru realizarea acesteia? Mă întreb de ce Guvernul nu depune proiectul autostrăzii în condițiile în care, din chiar declarația Corinei Crețu, în acest moment, la Comisia Europeană există doar un singur proiect major depus- metroul Otopeni-Gara de Nord?
În aceste condiții, cred că nu poate fi nimic mai elocvent decât faptul că însuși omul trimis de PSD pentru a reprezenta România și Guvernul în Comisia Europeană, a anunțat public că nu mai acceptă insultele din partea Guvernului României…
Și atunci noi, românii,noi, locuitorii din zona Moldovei, uitați de Guvernul României, cum să le mai acceptăm?”, a încheiat Angelica Fădor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava