Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, i-a adresat o întrebare ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Claudiu Năsui, prin care vrea să afle de la acesta ce strategie are în vedere pentru redresarea industriei HoReCa. Angelica Fădor i-a amintit ministrului Năsui că pandemia de COVID-19 a pus o presiune fără precedent asupra turismului și a sectoarelor grupate sub „umbrela” HoReCa, ca urmare a restricțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului, precum și a reticenței oamenilor față de călătoriile interne și internaționale.

Fădor a precizat că scăderile au fost importante, în 2020 operatorii economici încasând cu circa 60-70% mai putin față de 2019.

De asemenea, deputatul liberal a arătat că potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2020, sosirile turiștilor în România au fost de 6,3 milioane, în scădere cu 52,3% faţă de anul 2019. Aproape 93% dintre aceștia au fost turiști români și doar 7% au fost străini.

Angelica Fădor a subliniat faptul că județul Suceava, unul dintre județele care are dezvoltată o rețea importantă de structuri de primire turistică și unități de alimentație publică, a avut pierderi înregistrate atât în mod direct de aceste unități turistice, dar și indirect, de producătorii locali, furnizori pentru aceste structuri.

„În ultima perioadă au existat mai multe dezbateri referitoare la identificarea soluțiilor necesare pentru sprijinirea sectorului HoReCa și a turismului”, a precizat Fădor. În acest context, ea l-a întrebat pe ministrul turismului să spune care este strategia pe termen scurt și mediu pentru redresarea industriei HoReCa, dar și dacă a avut discuții cu reprezentanți ai industriei ospitalității şi ce propuneri venite din partea acestora vor fi implementate  de ministerul pe care îl conduce în această strategie. De asemenea, Angelica Fădor l-a întrebat pe Claudiu Năsui și care este strategia MEAT pentru promovarea turistică a diferitelor zone din țară, cum este Bucovina, ca destinație turistică.

Angelica Fădor vrea să afle de la ministrul turismului ce strategie are pe termen scurt și mediu pentru redresarea industriei HoReCa, 2.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava