MOPAN Suceava

O peninsulă îngustă având puțin peste trei kilometri pătrați, fără izvoare sau râuri, constând în principal dintr-o stâncă golașă, care se ridică la înălțimea de 426 de metri: acesta este micul teritoriu al Gibraltarului, situat la 1,6 kilometri distanță de coasta sudică a Spaniei, care a fost disputat secole de-a rândul.

În Antichitate, Gibraltarul a fost considerat una dintre coloanele lui Hercule (cealaltă fiind muntele Hacho, de dincolo de Mediterană, pe coasta africană). În anul 711, maurii au venit din nordul Africii și l-au ocupat, iar, în 1501, după înfrângerea maurilor de către spanioli, Spania și l-a anexat.

Chiar la începutul secolului al XVIII-lea, Spania s-a trezit fără rege. Atunci, Ludovic al XIV-lea al Franței a decis că nepotul său era foarte potrivit pe tron și l-a instalat sub numele de Filip al V-lea. Această decizie a fost contestată pe loc de Sfântul Imperiu Roman, căruia i s-au alăturat imediat Olanda și Anglia, în ceea ce a devenit Războiul de Succesiune a Spaniei.

În războiul propriu-zis s-au obținut prea puține rezultate, de vreme ce nepotul lui Ludovic al XIV-lea a rămas rege al Spaniei, însă, în cursul conflictului, Anglia a făcut o cucerire de viitor. În data de 24 iulie 1704, o armată britanică, în fruntea căreia se afla Sir George Rooke, a atacat și a cucerit Gibraltarul.

Stânca – aceasta este denumirea sa populară – a rămas de atunci a britanicilor, însă nu fără ca această situație să ridice controverse. Spania a asediat Gibraltarul din 1779 până în 1783, însă nu a reușit să-i izgonească pe ocupanții lui britanici.

În anii 1960, Spania a cerut din nou înapoierea Gibraltarului, denunțând colonialismul britanic ca reprezentând un anacronism dintr-o eră de mult apusă. Însă britanicii au organizat un referendum în cadrul căruia locuitorilor din Gibraltar li s-a cerut să aleagă între o existență puternic susținută financiar și scutită de impozite într-o țară democratică, precum Mare Britanie, și alipirea la o Spanie condusă de Francisco Franco.

Rezultatul nu a constituit deloc o surpriză: 12.138 de persoane au votat pentru rămânerea în componența Marii Britanii, contra 44 care au dorit ca Gibraltarul să intre în componența Spaniei.

Ulterior, Spania și-a închis frontierele cu Gibraltarul, privând comunitatea de muncitori spanioli de legături comerciale, precum și de accesul pe plajele spaniole, însă, în cele din urmă, a ridicat blocada în 1985.

Gibraltarul rămâne, în continuare, una dintre ultimele colonii într-o lume postcolonială.

Tot la 24 iulie:

1783: Se naște la Caracas, în Venezuela, eliberatorul sud-american Simón Bolívar.

1797: Amiralul Horatio Nelson își pierde brațul drept în timpul atacului împotriva spaniolilor, în Tenerife.

1802: Se naște scriitorul francez Alexandre Dumas, autor al cărților (printre multe altele) „Contele de Monte Cristo” și „Cei trei muschetari”.

 

Geo Alupoae, critic de teatru

Anglia pune stăpânire pe Gibraltar (1704), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava