MOPAN Suceava

Agenţia Naţională de Integritate a comunicat, astăzi, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, în cazul fostului primar al comunei Brodina, Vasile Viorel Melen. De asemenea, ANI a informat că există indicii privind posibila săvărşire de către Viorel Melen a infracţiunilor de conflict de interese şi a celor asimilate faptelor de corupţie. De aceea, a fost sesizat Serviciul Teritorial Suceava al DNA. Potrivit Agenţiei de Integritate, valoarea totală a contractelor semnate de fostul primar cu încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese este de peste 11,5 milioane de lei. Banii au provenit din bugetul de stat, din cel local sau din fonduri europene nerambursabile. Concret, în calitate de primar al comunei Brodina, Viorel Melen a semnat nouă contracte de lucrări şi servicii, şi trei acorduri-cadru de servicii, încheiate cu societăţile„FORESTBROD” şi „DARO FOREST”, precum şi ordinele de plată prin care s-au virat banii către aceste firme. El a fost administrator şi asociat al celor două societăţi comerciale pînă în luna iunie 2012. De asemenea, soţia fostului primar a deţinut calităţile de asociat şi administrator al „FORESTBROD” pînă la data de 19 iunie 2012, dar şi pe cea de angajat cu contract individual de muncă, în perioada 1 mai 2003 – 22 martie 2013. ANI mai precizează că Viorel Melen a semnat alte patru contracte de vînzare-cumpărare, încheiate de Primăria Brodina cu soţia şi cu fiul lui, precum şi cu „FORESTBROD”. Mai mult, el a aprobat rapoartele care au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrări menţionate, care au fost finanţate din fonduri europene nerambursabile. Conform ANI, astfel, Viorel Melen a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru soţia şi fiul său, respectiv pentru „FORESTBROD” şi „DARO FOREST”. Fostul primar a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Vasile Viorel Melen a demisionat din funcţia de primarul al comunei Brodina în luna martie a acestui an, după ce procurorii DNA Suceava au declanşat urmărirea penală împotriva lui pentru conflict de interese, abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava