MOPAN Suceava

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) desfășoară campania „Vizibilitate pentru dizabilitate”, care se axează pe conștientizarea și atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă studenții cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES) în România, precum și pe soluțiile pe care federația le propune pentru rezolvarea celor mai stringente dificultăți ale acestei categorii de studenți.

În cadrul acestei campanii, ANOSR lansează o consultare privind accesibilitatea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități, prin intermediul unui chestionar care se adresează exclusiv persoanelor cu dizabilități din următoarele categorii: studenți, absolvenți, persoane care și-au întrerupt studiile superioare sau care își doresc să își înceapă parcursul în învățământul superior.

Chestionarul poate fi completat accesând acest link: https://form.jotform.com/223172373551351

Persoanele cu dizabilități sunt subreprezentate în învățământul terțiar, iar, în cele mai multe cazuri, universitățile nu reușesc să răspundă la cerințele educaționale speciale ale acestora. Fie că este vorba de lipsă de conștientizare, resurse insuficiente, ignoranță, disconfort sau chiar discriminare, un lucru este cert: nevoile studenților cu dizabilități nu sunt întotdeauna satisfăcute, iar mecanismele de sprijin nu sunt adaptate acestora, ceea ce îi poate priva de dreptul fundamental la educație.

Scopul final al campaniei „Vizibilitate pentru dizabilitate” este de a determina adoptarea unei metodologii-cadru la nivel național și de a îmbunătăți condițiile de susținere a colegilor noștri cu dizabilități și CES.

*Chestionarul este adaptat pentru softuri de tip screen reader.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava